Autor Cristina Gherghel
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională
Prefață
De mică mi-am dat seama că nu am autostimă și încredere în mine. Poate pentru că, țărancă fiind, tot ce aș fi vrut să fac este să citesc și să scriu; însă, în Epoca de Aur, copiii de țărani nu aveau dreptul să viseze. Deși comunismul a căzut în 1989 (aveam 14 ani), mintea mea a rămas captivă. Când am împlinit 25 de ani, eram departe de țara mea, am trecut printr-o experiență personală cumplită. Exploată și înjosită la maxim, a trebuit să îmi adun toate puterile să ies vie din marea de durere și rușine în care înotam – și nici nu știam să înot. Puțin a lipsit să nu mă duc la fund. Puțin de tot. Dar așa cum autostima era zero, spiritul de supraviețuire era intrinsec – precum este în mai toți dintre noi. Atunci am început să citesc și să studiez despre afirmații pozitive, vizualizare, manifestare, împlinirea dorințelor, legea atracției, NLP – neuro-linguistic programming în engleză, PNL – programare neurolingvistică în română, (schimbare de paradigmă), Psiho-Cibernetică (schimbarea imaginii de sine) însă numai după ce am împlinit 40 de ani m-am convins de puterea minții pe care o avem toți, bărbați și femei. Nu suntem la mila sorții! Această culegere de afirmații pozitive se adresează celor care au nevoie de încurajări în anumite direcții. Unele dintre enunțuri sunt clasice (puține) și le-ai mai auzit ori citit; cele mai multe sunt concepute și scrise de mine, așadar sunt inedite. Inițial am vrut doar să separ capitolele între „Afirmații pentru femei” și „Afirmații pentru bărbați”, dar am făcut o harababură totală și, în ultimul moment – după ce m-am consultat cu diferiți profesioniști în domeniu –, am decis să public două cărți separate – una pentru femei și alta pentru bărbați. Plus o a treia carte care le cuprinde pe amândouă. Chestiune de semantică.
TOP 10 Cărți