Viața în sine nu are înțeles. Are înțeles numai dacă știi să cânți un cântec al veșniciei, dacă poți să emani un parfum al divinului, al dumnezeiescului, dacă poți să devii o floare de lotus – nemuritor, atemporal. Dacă poți să devii iubire pură, dacă poți să înfrumusețezi existența, dacă poți să devii o binecuvântare pentru această existență, numai atunci viața are semnificație, altfel e fără rost. E ca o pânză goală: poți s-o cari toată viața și poți să mori sub greutatea ei, dar ce rost are? Pictează ceva pe ea! Înțelesul vieții trebuie creat, nu e dat deja. Ți se dă libertate, ți se dă creativitate, ți se dă viață. Ți se dă tot ce e nevoie pentru a crea înțeles. 

Ți se dau toate ingredientele esențiale înțelesului, dar înțelesul nu ți se dă, înțelesul trebuie să fie creat de tine. Trebuie să devii tu însuți un creator. Iar când devii tu însuți un creator, lucrezi împreună cu Dumnezeu, devii o parte din Dumnezeu. Fără început, fără sfârșit Oamenii mă întreabă: „De ce e viața asta așa de misterioasă?“ De unde să știu eu? Așa e ea! Este pur și simplu un fapt, eu nu vorbesc despre teorii. Nu spun că teoria mea e că viața e misterioasă – atunci m-ai putea întreba de ce. Pur și simplu așa e ea. Copacii sunt verzi. Tu întrebi de ce. Copacii sunt verzi fiindcă sunt verzi. Nu se pune problema de ce. Dacă poți să întrebi de ce și întrebarea poate primi un răspuns, atunci viața nu va mai fi un mister. Dacă se poate răspunde la de ce, atunci viața nu poate fi un mister. Viața e un mister fiindcă nici un „de ce“ nu e relevant