Când li se cerea să o descrie pe Alice, cuvântul „visătoare“ le stătea oamenilor mai tot timpul pe limbă. Sub stratul de civilizaţie şi sub scepticismul aferent, ea dezvăluia privirea plină de regret şi lipsită de concentrare a unei fiinţe ale cărei gânduri lunecă permanent către o lume alternativă şi mult mai puţin concretă. Ochii ei verde deschis aveau nuanţe de melancolie ce vorbeau despre pierdere şi un nedefinit alean. Confuză şi chiar puţin ruşinată, putea fi văzută cum căuta prin talmeş- bal - meşul lumesc ceva care să insufle sens în platitudinea existenţei. Şi, poate din cauza epocii în care trăia, această dorinţă de auto - transcendere (dacă putem să ne exprimăm atât de teologic) ajunsese să se identifice cu ideea de Iubire. Deşi familiarizată cu burleştile sesiuni de comunicare ratată numite – pentru simplificare – relaţii, Alice îşi păstrase credinţa într- o pasiune de proporţii inadmisibile, aproape vulgare. În cele mai nepotrivite momente, ezitând între diversele mărci de produse într- o băcănie, aruncându- şi ochii pe anunţurile mor tuare pe când călătorea cu trenul de dimineaţă sau lipind timbrele dulci- amărui pe facturile de utilităţi ale locuinţei, îşi surprindea gândurile vagabondând, copilăreşte dar cu încăpăţâ - nare, către un scenariu în care se unea cu un mântuitor Altul. 

Sătulă de propria capacitate de a fi cinică, sătulă de a vedea numai defecte în ea însăşi şi în ceilalţi, îşi dorea să fie copleşită de sentimente pentru o altă fiinţă umană. Îşi dorea o situaţie în care să nu aibă de ales, să nu aibă timp să ofteze să se întrebe „Oare el şi cu mine chiar ne potrivim?“, în care analiza şi inter - pretarea să fie de prisos, în care celălalt să fie doar o prezenţă indiscutabilă şi complet naturală. Şocant de incompatibilă în concepţia romantică despre dragoste este ideea că cineva s- ar putea implica într- o relaţie nu pentru frumuseţea ochilor cuiva, sau pentru rafinamentul intelectului său, ci pur şi simplu pentru a evita contemplarea unui şir de seri petrecute în singurătate. Ce poate fi mai res - pingător decât să suporţi limitările altora ca alternativă disperată la contemplarea solitară a propriilor limitări? Dar după o căutare epuizantă şi sterilă, putem fi iertaţi (sau măcar înţeleşi) pentru decizia de a împărţi ipoteca cu o fiinţă ale cărei calităţi nu ne istovesc în nici un fel imaginaţia, dar care este cel mai reuşit specimen ce a trădat un interes susţinut faţă de noi, şi pentru care găsim energia de a- i ignora spinarea cocoşată, opţiunea politică ciudată sau râsul strident, păstrând speranţa într- o îmbunătăţire, dacă mai târziu s- ar prezenta un candidat mai potrivit