Gândul că un străin îţi poate răpi copilul este cel mai cumplit coşmar al oricărui părinte. Statistic vorbind, evenimentul este extrem de rar. În realitate, în spatele uşilor închise, copiii pot deveni adesea victime ale abuzurilor din partea unui membru al familiei şi, în timp ce lumea exterioară ar putea părea ameninţătoare, adevărul este că majoritatea străinilor sunt oameni decenţi, în vreme ce, de multe ori, căminul este locul cel mai periculos. Bărbatul care-l urmărea pe terenul viran pe Neil Spencer, un băiat în vârstă de şase ani, înţelesese asta foarte bine. Deplasându-se liniştit, paralel cu Neil, în spatele unui şir de tufişuri, l-a urmărit constant. Neil păşea încet, fără să bănuiască pericolul care-l pândea. Din când în când, lovea cu piciorul pământul, ridicând praful ca o ceaţă albă, calcaroasă ce-i acoperea adidaşii. Omul păşea cu mai multă atenţie şi putea auzi târşâitul picioarelor. Nu scotea niciun sunet. Era o seară caldă de iulie. Soarele dogorise tare şi necruţător mai toată ziua, dar acum, la ora şase, cerul era alburiu. Temperatura scăzuse şi aerul era ca de miere. Era o seară în care puteai să stai pe terasă, sorbind un vin alb, rece şi să urmăreşti apusul soarelui, fără să-ţi vină în minte să pui o haină pe tine, asta până când se lăsa întunericul şi se făcea prea târziu ca să te mai deranjezi. Chiar şi terenul viran era frumos, scăldat în lumina de chihlimbar. Un petic de pământ cu arbuşti, ce despărţea satul Featherbank de o veche carieră de piatră abandonată. Terenul accidentat era, în cea mai mare parte, uscat şi fără viaţă. Totuşi, ici şi colo rămăseseră nişte tufe care, cu vremea, crescuseră şi se transformaseră în desişuri groase, oferind zonei un aspect de labirint. Copiii din sat se jucau uneori pe-aici, deşi nu era un loc chiar sigur. De-a lungul anilor, mulţi au fost tentaţi să coboare în cariera de piatră, dar pereţii abrupţi se puteau prăbuşi oricând. Consiliul Local a montat garduri şi semne de interzis, însă oamenii spuneau că ar trebui să se facă mai mult. La urma urmei, copiii găseau întotdeauna găuri prin garduri pe unde să se strecoare. Aveau obiceiul să ignore semnele de avertizare. Bărbatul ştia multe despre Neil Spencer. Studiase cu atenţie atât pe băiat cât şi pe familia lui, ca pe un proiect. Băiatul nu se descurca la şcoală, era slab la învăţătură, nu avea prieteni şi era mult în urma colegilor săi la citire, scriere şi aritmetică. Cele mai multe haine erau de căpătat. În felul său, părea chiar prea matur pentru vârsta lui – arătând deja furie şi repulsie faţă de oameni. În câţiva ani, va deveni un bătăuş şi un scandalagiu, dar deocamdată era încă destul de mic pentru ca oamenii să-i ierte comportamentul mai rebel. N-a făcut-o dinadins, spuneau ei. Nu-i vina lui. Neil nu era destul de mare încât să fie considerat singurul responsabil pentru faptele sale şi astfel lumea nu-l băga în seamă.