Autor Anais Nin
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Diverse
Sunt mai multe părți publicate din jurnalul scriitoarei Anais Nin, Incest redând perioada 1932 – 1934. La Humanitas au mai apărut: Henry şi June (Henry and June: 1931-1932; Humanitas Fiction, 2008, 2014), Incest (Incest: 1932-1934; Humanitas Fiction, 2006, 2010), Foc (Fire: 1934-1937; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937-1939 (1996). Cartea o aveam de ceva vreme, doar că nu m-am apropiat de ea din cauză că este mai grosuță, vreo 450 de pagini. Dar, văzând pe Facebook că mai multe persoane au menționat volumul la Leapșa cu 10 cărți care au impresionat, m-am gândit că aș vrea să văd despre ce e vorba. Evident, trebuia să citesc mai întâi Henry și June, jurnal apărut înainte de acesta, dar acum presupun că nu mai e cazul. O să continui cu Foc – recent apărută la Humanitas. Deși nu știam mare lucru despre Anais Nin, acum am impresia că știu mai multe decât mi-aș fi închipuit. Fiindcă simt că am pătruns în lumea ei intimă și, poate, nu doream. Fiindcă jurnalele, spre deosebire de memorii, sunt atât de personale, atât de intime, atât de profunde încât, atunci când le citești, devii pare la ceea ce s-a întâmplat, simți ceea ce protagonistul a simțit, suferi și te bucuri cu el. Sunt cele mai intime gânduri pe care, în opinia mea, nu cred că ar trebui să le publice cineva. E ca și cum i-ai fura acelui om gândurile; chiar dacă nu mai este, trebuie să rămâi cu ceea ce ți-a lăsat.
TOP 10 Cărți