Darren și-a imaginat cum sparge oglinda cu scaunul lui metalic. Știa de la televizor ca în întunericul din spatele acesteia s-ar fi putut afla oameni care îl urmăresc. I se părea că simte pe față apăsarea privirii lor. Cu încetinitorul, o ploaie de sticlă, prezența lor dezvăluită. Darren a pus pauză, a derulat, s-a uitat din nou la cioburi cum cad. Bărbatul cu mustață neagră îl tot întreba dacă nu dorește ceva de băut, asa că în cele din urmă Darren a răspuns „apă fierbinte”. Bărbatul a plecat să aducă băutura, iar celălalt bărbat, care nu purta mustață, l-a întrebat pe Darren dacă mai rezistă. Simte-te liber să-ți întinzi picioarele. Darren stătea nemișcat. Bărbatul cu mustață s-a întors cu paharul aburind, din carton, și cu o mână de paie roșii, alături de mai multe pliculețe: Nescafe, Lipton, Sweet’n Low. Alege-ți otrava, a spus el, însă Darren știa că e o glumă; nu lar fi otrăvit. Pe perete se afla un afiș: CUNOAȘTE-ȚI DREPTURILE, apoi urma un text tipărit cu litere mici, pe care Darren nulputea distinge. Altfel, nu exista nimic altceva la care te-ai fi putut holba în vreme ce bărbatul fără mustață continua să vorbească. Luminile din încăpere semănau cu cele de la scoală. Dureros de strălucitoare în rarele ocazii în care era strigat. („Pământul către Darren “ vocea doamnei Greiner. Apoi râsul familiar al colegilor lui.) Și-a coborât privirea și a zărit inițiale și stele și cifre zgâriate pe furnirul din lemn. Și-a trecut degetele peste ele, ținându-și încheieturile lipite, de parcă încă ar fi fost încătușate. Atunci când unul dintre bărbați l-a rugat să se uite la el, Darren a făcut-o. Mai întâi s-a uitat la ochii lui (albaștri), apoi la buze. Ceea ce l-a făcut pe Darren să repete povestea. Asa că le-a descris din nou cum aruncase cu bila de snooker la o petrecere, însă celălalt bărbat l-a întrerupt, cu toate că a făcut-o cu delicatețe. Darren, vrem s-o iei de la început. Cu toate că îl cam ardea, a luat două sorbituri din apa fierbinte. Oamenii s-au adunat în spatele oglinzii din mintea lui: mama, tata, Dr. Jonathan, Mandy. Ceea ce Darren nu-i putea face să înțeleagă era că el nu arfi aruncat-o niciodată — doar că o făcuse dintotdeauna. Cu multă vreme înainte ca boboaca să-l asalteze cu acele cuvinte jignitoare — înainte s-o scoată din buzunarul din colț al mesei de snooker, să-i simtă greutatea, răceala și netezimea rășinii, înainte s-o arunce în întunericul plin de oameni — bila de snooker plutea în aer, rotindu-se încetișor. Asemenea lunii, aceasta se aflase acolo de-a lungul întregii lui vieți.