Titlu 5 tipuri de persoane care iti pot distruge viata

Autor Bill Eddy
Categorie De specialitate
Subcategorie Psihologie

descarca-bill-eddy-5-tipuri-de-persoane-care-iti-pot-distruge-viata-pdf

Jen adora televiziunea - mai ales ce se petrecea în culise. De la o vârstă fragedă, îşi dorise să lucreze pentru un mare post de televiziune. În timpul facultăţii, a făcut un stagiu la o mare televiziune din oraş. După stagiu, a cerut să ia parte la filmarea uneia dintre cele mai populare emisiuni ale postului, în speranţa că ar putea convinge pe cineva să îi dea de lucru. După înregistrarea programului, Jason, prezentatorul emisiunii, a remarcat-o pe Jen şi i-a cerut să rămână după terminarea filmărilor să stea de vorbă despre emisiune. Jason era tare fermecător şi au avut o discuţie minunată despre tendinţele curente şi despre viitorul televiziunii. A părut impresionat de cunoştinţele ei privitoare la industrie, iar Jen a sperat că el ar putea-o ajuta să obţină o slujbă. La finalul conversaţiei, i-a spus că arată foarte bine şi a îmbrăţişat-o strâns. Mai târziu în aceeaşi zi, i-a trimis un mesaj în care îi spunea că ar fi drăguţ să se vadă după program să bea ceva împreună. 

Jen nu era deloc sigură dacă ar trebui să accepte. Atitudinea de flirt a lui Jason o neliniştea. Dar după ce s-a gândit, i-a trimis la rândul ei un mesaj, spunându-i că o întâlnire amicală ar fi binevenită. A pomenit şi că spera că el ar putea-o ajuta să obţină o slujbă. Jason i-a răspuns la mesaj spunând că nu era interesat de vreo prietenie şi că în mod sigur nu îşi dorea să fie folosit drept calea de a obţine o slujbă. Jen a fost surprinsă că a fost atât de critic şi că şi-a anulat invitaţia. 

A dat din cap, a râs dezgustată şi aproape că a uitat de întreaga interacţiune. Apoi, trei ani mai târziu, Jen a aflat că Jason fusese concediat de postul de televiziune - şi arestat pentru că agresase sexual şase femei care lucraseră cu el acolo. Tom s-a îndrăgostit până peste cap de Kara. Era sufletul petrecerii şi avea un talent special de a-l extrage din cochilia sa. După o perioadă de curtare pătimaşă, s-au logodit şi apoi s-au căsătorit, la insistenţele ei - totul în mai puţin de două luni! Tom era atât de fericit. 

Dar după trei ani de căsnicie, Kara l-a dat pe Tom afară din casa lor şi i-a servit şi un ordin de restricţie, pe baza unor acuzaţii total false la adresa lui. Coşmarul care a urmat a inclus şapte ani de lupte în instanţă pentru a-i îngădui să îşi vadă fiica. Tom a fost şocat de felul în care Kara minţise pe toată lumea în mod repetat în privinţa lui, de cât de convingătoare fusese, de uşurinţa cu care fusese crezută. Când Paul avea nouăsprezece ani, a jefuit un magazin şi a fugit cu 350 de dolari. Poliţia l-a arestat trei zile mai târziu. După ce a fost condamnat pentru jaf armat, a petrecut câţiva ani la puşcărie, dar a reuşit să îşi transforme viaţa, luându-şi bacalaureatul şi ajutându-i şi pe alţi câţiva condamnaţi.