Autor Brian Tracy
Categorie De specialitate
Subcategorie Educație Financiară

Cu mult timp în urmă, am pornit într-o călătorie lungă, care va dura până la sfârşitul vieţii, pentru a descoperi de ce lumea funcţionează în acest fel. Ca majoritatea celor care au pornit în această călătorie, miam găsit propria cale în domeniul vânzărilor, apoi al conducerii şi în cele din urmă al antreprenoriatului şi construirii unor afaceri. Cu timpul, am început să observ anumite tipare şi principii constante şi previzibile care păreau că însoţesc toate succesele în afaceri. Scopul acestei cărţi este tocmai enumerarea şi explicarea lor. Misiunea mea în viaţă a fost aceeaşi timp de peste douăzeci şi cinci de ani: eliberarea potenţialului individual oferind oamenilor idei şi strategii pe care le pot folosi pentru a obţine avantajele şi recompensele pe care şi le doresc, mult mai repede decât le-ar fi putut obţine fără a beneficia de ele. Cred că viaţa este cel mai preţios şi minunat dar. A vând această credinţă, am fost însufleţit, de mulţi ani, să găsesc anumite căi care fac posibilă reducerea perioadei pe care eşti nevoit să o petreci pentru realizarea scopurilor materiale sau spirituale pe care ţi le stabileşti.
Astfel a luat naştere această carte despre legile succesului în afaceri. Cartea se adresează în special oamenilor care lucrează în lumea afacerilor şi care doresc să îşi sporească la maximum potenţialul personal şi să obţină în afaceri rezultate cât mai multe şi cât mai bune în schimbul orelor, săptămânilor şi anilor preţioşi pe care îi investesc în carieră. Oricare dintre aceste legi vă va face să economisiţi luni sau chiar ani de muncă asiduă în cazul în care până acum nu aţi trăit şi nu aţi muncit ghidându-vă după ele. Iar fiecare dintre aceste legi este absolut necesară pentru realizarea potenţialului deplin. Încălcarea repetată a oricăreia dintre acestea vă poate costa luni şi chiar ani de frustrare şi mediocritate. Vă pun următoarea întrebare: Dacă aţi avea de ales între a câştiga 50.000 $ pe an sau 100.000 $ pe an, toate celelalte aspecte rămânând neschimbate, ce aţi alege? Răspunsul este evident. Veţi prefera întotdeauna să câştigaţi mai mult în schimbul aceleiaşi cantităţi de timp şi efort. Iar adevărul este că oamenii care se conduc după aceste legi şi care aplică aceste principii câştigă mult mai mult în aceeaşi perioadă de timp decât cei care nu fac acest lucru.
TOP 10 Cărți