Un bărbat rosteşte în gura mare nişte obscenităţi, în grădina din spatele casei sale. Auzind gălăgie, vecina acestuia se apropie de gardul despărţitor scund şi-l întreabă dacă este totul în regulă. - Nu! Nimic nu este în regulă! zbiară acesta, înainte de a-şi stăpâni furia prost direcţionată şi a-şi cere scuze. Se ridică şi încearcă să-şi revină. Strânge în pumnii încleştaţi smocurile uriaşe de buruieni pe care tocmai le smulsese: păpădii, măcriş şi alte specii locale, pe care vecina le recunoaşte ca fiind marea problemă a tuturor proprietarilor de case la curte. Bărbatul arată spre grădina lui: - Nenorocitele astea de buruieni! Cum să scapi de o astfel de pacoste? 

Femeia observă că, în ciuda frustrării de moment, omul chiar se ocupă de propria grădină. Un lămâi splendid se înalţă în spatele casei şi o mulţime de plante înflorite sunt frumos aranjate, în modele şerpuitoare, care conduc privirea înapoi la impresionantul lămâi. - Mă gândesc că poate le smulgi tu greşit, spune ea. Plantele astea au rădăcini adânci şi fragile, iar bulbii nu ies mereu cu totul, aşa că uneori rămân fixaţi în pământ. Sunt ca nişte hidre înşelătoare; de câte ori le tai un cap, alte douăsprezece cresc în loc. 

- Uf, numai la hidre nu-mi stă capul în momentul ăsta! se lamentează bărbatul. N-am vreme să scot fiecare drăguţă de buruiană, una câte una. Lucrez toată ziua şi nu vreau decât să mă întorc seara acasă şi să mă bucur de grădina mea frumoasă.