Pescuitul de homari nu mai era ca odinioară. Pe vremuri, crustaceele păcurii erau capturate de bărbaţi vrednici, pescari de meserie. Acum, vizitatorii din timpul verii petreceau câte o săptămână la pescuit de homari, din pur amuzament. Şi nici măcar nu se conformau regulamentului. De-a lungul anilor, văzuse întâmplându-se asta de nenumărate ori. Perii folosite pentru a îndepărta discret icrele vizibile, făcând ca pescuitul să pară legal, ori braconaj din coşurile altor pescari. Unii chiar plonjau în apă şi furau homarii direct din coşuri. Uneori se întreba cum avea să se încheie totul sau dacă mai rămăsese vreun dram de onoare printre pescarii de homari. Ba chiar se întâmplase ca o dată, în loc de un număr neştiut de homari ce fuseseră furaţi, să găsească în coşul scos la suprafaţă o sticlă de coniac. Cel puţin hoţul acela avusese un pic de onoare sau măcar un simţ al umorului. Frans Bengtsson oftă adânc, trăgându-şi în sus coşurile, însă faţa i se lumină atunci când văzu în primul coş doi homari nemaipomeniţi. Avea ochiul format pentru porţiunile în care tindeau să se adune crustaceele şi, pe lângă asta, găsise şi câteva locuri preferate, unde coşurile puteau fi aşezate, cu acelaşi noroc, an după an. După trei aruncări, strânsese un morman acceptabil de vietăţi valoroase. Nu prea înţelegea de ce era nevoie de asemenea preţuri exorbitante. Nu că n-ar fi fost apetisanţi, însă, dacă ar fi avut de ales, el ar fi preferat heringul la cină. Era mai gustos şi mai convenabil ca preţ. Dar în perioada aceea a anului, câştigurile din pescuitul de homari reprezentau un supliment cum nu se putea de bine-venit pe lângă pensia lui. Ultimul coş părea să se fi împotmolit, iar el îşi propti piciorul de balustrada ambarcaţiunii pentru a avea mai multă stabilitate în încercarea de a-l scoate cu forţa. Simţi cum juvelnicul începu să se clintească uşurel şi speră să nu fie deteriorat. Privi peste balustrada vechii sale snipa1 din lemn, spre a-i evalua starea. Însă altceva îşi făcu apariţia. O mână albă despică suprafaţa agitată a apei, părând, pentru o clipă, să arate înspre văzduh. Primul său instinct fu de-a scăpa din mână frânghia, pentru ca indiferent ce plutea către suprafaţă să se facă din nou nevăzut, în adâncuri, alături de coşul pentru homari. Însă judecata sa preluă conducerea, iar bărbatul începu din nou să tragă de frânghia cu care era legat coşul. Trupul său încă dădea dovadă de multă vigoare, ceea ce-i era de mare ajutor. Fu nevoit să tragă cu toată forţa pentru a putea sălta peste balustradă descoperirea macabră. Nu se pierdu cu firea decât atunci când trupul livid, neînsufleţit, se prăvăli pe punte, cu o bufnitură surdă. Scosese din mare un copil. C) fată, cu părul lung lipit de chip şi cu buze la fel de albastre precum ochii care priveau nemişcaţi către cer. Bengtsson se aplecă peste balustradă şi vomă.