Înfăşurată în pătura ei de poliester cu flori roz, Nermine îşi priveşte ecranul. De când unchiul ei, Aïssa, i-a trimis un iPad de la Paris, cu două luni în urmă, nu-l mai lasă din mână nici o secundă. Sigur, nu este o tabletă de ultimă generație, dar funcționează foarte bine. Scopul gestului este ,educativ", a declarat unchiul când i-a trimis pachetul printr-o cunoștință. „Astfel, vei instala aplicații cu ajutorul cărora o să înveți engleza şi, de ce nu, franceza", sugerase el. Măgulită, Nermine s-a îmbujorat de plăcere. N-a mai ieşit din camera ei de ore întregi. Ore pe care mama ei, Fulla, şi le-a petrecut pregătind agitată sosirea musafirilor, dereticând prin cele patru camere mobilate sobru ale casei, curăţând covoarele şi canapelele de catifea, aşezând farfuriile şi lingurițele în salon, acolo unde vor prânzi bărbaţii. De două zile pregăteşte moughrabiye, cuscusul levantin, felul ei preferat. Cu toate acestea, Nermine nu vrea nici măcar să guste. Aşa cum nu intenționează nici să se îmbrace și să iasă din cameră. La doisprezece ani, fetița preferă să rămână în lumea ei. Lumea pe care i-o pot oferi adulții nu o interesează.