Era începutul verii anului 2000, iar în New York, acolo unde străzile păreau a sclipi în praful de aur filtrat dintr-un miliard de afaceri ale unei economii înfloritoare, totul era normal. Lumea trecuse liniştită în noul mileniu, preşedintele evitase iarăşi o punere sub acuzaţie, şi Y2K1 se fasâise ca o sticlă veche de şampanie franţuzească. Oraşul strălucea în toată gloria sa splendidă, vulgară şi nemiloasă. în acel moment, bârfa preferată a oraşului era Peter Cannon, un avocat din industria divertismentului, care trăsese pe sfoară mai multe celebrităţi, clienţi de-ai lui, păgubiţi cu aproape 35 de milioane de dolari. în lunile şi anii următori, vor exista şi mai multe scandaluri, miliarde de dolari pierduţi şi obişnuita jupuire până la piele a publicului american. Dar între timp, în „Afacerea Peter Cannon“ erau implicate multe nume sonore, asta pentru a satisface, măcar temporar, setea nebună de bârfa a newyorkezilor. Oricine era cineva fie îl cunoştea pe Peter, fie pe vreo persoană jecmănită de Peter - şi, la urma urmei, se întrebau ei, nu ar fi trebuit clienţii lui să-şi dea seama de la început?

Digger, un cântăreţ de rock de treizeci şi unu de ani, era una dintre victime. Digger era unul dintre acei artişti care aveau un singur nume, şi care, asemenea multora, avea începuturi modeste combinate cu apariţii cam excentrice. Originar din Des Moines, Iowa, avea un păr blond murdar şi o piele înfricoşător de albă, translucidă, prin care i se vedeau venele albastre, iar semnul său distinctiv deveniseră pălăriile tipice pe care le purta întotdeauna. în vinerea din weekendul în care se sărbătorea Memorial Day, stătea liniştit lângă piscina din casa de vară închiriată cu o sută de mii de dolari în Sagaponack, Hamptons, fumând o ţigară fară filtru şi privindu-o pe Patty, soţia lui, care vorbea cu însufleţire la telefon. 

Digger îşi stinse ţigara într-un ghiveci de crizanteme (unde se adunase o grămăjoară de mucuri care aveau să fie luate de grădinar mai târziu) şi se întinse pe un şezlong din lemn de tec. Era chiar o zi frumoasă şi nu putea înţelege de ce se facea atâta tevatură în jurul lui Peter Cannon. Fiind genul de persoană care considera că scopul său în viaţă era mult mai înalt decât goana josnică după bani, Digger nu înţelegea cu adevărat ce înseamnă valoarea banilor. Managerul său estimase că pierduse aproape un milion de dolari, dar pentru Digger, această sumă era un concept neclar şi abstract, care putea fi înţeles doar în termeni muzicali. Se gândea că putea recâştiga milionul de dolari dacă ar compune doar un singur hit, dar în acea după-amiază atât de plăcută, instalat confortabil în luxul vilei din Hamptons, pur şi simplu se adânci într-o atitudine de laissez-faire