Titlu Ghidul cainelui fericit

Autor Cesar Millan
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Diverse

descarca-cesar-millan-ghidul-cainelui-fericit-pdf

Stau în nisipul fin al deşertului, iar pantofii mi se afundă în solul afânat şi uscat. Aşa cum stau nemişcat, nisipul începe să capete forma unui cofraj în jurul pantofilor mei, ca cimentul. Este cald, peste 40 de grade. Am o senzaţie de disconfort şi îmi e greu să mă mişc. In timp ce privesc dincolo de graniţă, dinspre Statele Unite spre Mexic, brusc îmi vine o idee. îmi dau seama că am trăit mai mult în Statele Unite decât în Mexic. Au trecut mai mult de 22 de ani de când am trecut ilegal graniţa, în 23 decembrie 1990, din Tijuana în San Ysidro, chiar la sud de San Diego, California, pe vremea când aveam 20 de ani. Graniţa arata cu totul altfel atunci. Erau mai puţine ziduri şi mai puţini grăniceri, iar deşertul se întindea atât de mult, că mi se părea că nu se mai sfârşeşte. Deşi în jurul meu totul este complet schimbat, recunosc acelaşi deşert şi aceleaşi văi prin care am hoinărit de unul singur timp de două săptămâni, înainte de a ajunge la San Diego, în siguranţă. încă mai simt în nări uscăciunea aerului şi goliciunea pământului când mă ascundeam printre pietre şi tufişuri ca să evit să fiu prins. Sentimentul de singurătate nu va dispărea niciodată, şi întoarcerea a intensificat amintirea celor trăite. Privind peisajul, mă întreb: cum de am reuşit? Atunci aveam un singur vis — să ajung în Statele Unite şi să mă fac dresor de câini. Atunci era un vis, acum este o realitate. Această călătorie are pentru mine semnificaţia unei împliniri.