Dacă această carte ar fi Stăpânul Inelelor, iar eu aş avea o voce şi un accent englezesc inteligent ca al lui Cate Blanchett, v-aş putea povesti evenimentele din acea toamnă într-un mod plin de suspans. Iar voi aţi fi nerăbdători să aflaţi restul. Dar ce s-a întâmplat în dragul meu colţişor din nordul statului Louisiana nu e deloc o epopee. Războiul vampirilor a semănat mai degrabă cu ocuparea unei ţări mici, iar războiul vârcolacilor cu un incident de frontieră. Chiar şi în analele istorice ale Americii supranaturale – bănuiesc că există pe undeva – acestea reprezentau capitole minore... asta dacă nu erai direct implicat în preluarea puterii şi incidente. Apoi au devenit al naibii de importante. Şi totul se întâmpla din cauza Katrinei1 , dezastrul care continua să împrăştie durere, nenorocire şi schimbări permanente în calea sa. Înainte de uraganul Katrina, Louisiana avea o înfloritoare comunitate de vampiri. De fapt, populaţia de vampiri din New Orleans explodase pur şi simplu, făcând din oraş locul în care trebuia să mergi dacă doreai să vezi astfel de creaturi; şi o mulţime de americani doreau. Cluburile de jazz ale neviilor, care prezentau muzicieni pe care nimeni nu-i mai văzuse cântând în public de câteva decenii, reprezentau atracţii speciale. Cluburile de striptease ale vampirilor, vampiri cu calităţi de medium, acte sexuale cu vampiri; locuri mai mult sau mai puţin secrete, unde puteai, în acelaşi timp, să fii muşcat şi să ai un orgasm; toate astea erau disponibile în sudul Louisianei. În partea nordică a statului... nu existau atâtea posibilităţi. Eu trăiesc în partea nordică, într-un orăşel numit Bon Temps. Dar chiar şi în zona mea, unde vampirii nu sunt chiar atât de numeroşi, ne-viii însemnau paşi importanţi în domeniile economic şi social.