Titlu Psihologia pozitiva

Autor Charlotte Style
Categorie De specialitate
Subcategorie Psihologie

descarca-charlotte-style-psihologia-pozitiva-pdf

Știința psihologiei, deși inițial reprezenta investigarea minții omenești, a început, cu timpul, să-și folosească cunoștințele pentru identificarea și definirea a ceea este considerat „deteriorat“ sau „anormal“. Psihologia „pozitivă“ se întoarce la originea ei și se concentrează pe funcționarea unei minți înfloritoare. Să examinezi, să analizezi și să dai sfaturi despre cum poți să fii fericit nu este ceva nou și nici pentru psihologie nu este o noutate. O bună parte din psihologia umanistă s-a concentrat pe asta, în special cercetările lui Gordon Allport, Abraham Maslow și Carl Rogers. Popularitatea recentă a terapiei cognitive (TCC) și răspândirea în ultimii douăzeci și cinci de ani a programelor de antrenament pentru viață și neurolingvistică (NLP) au adus cele mai practice aplicații adunate sub umbrela „psihologiei pozitive“. Multe dintre noțiunile esențiale pentru unele metode optime de coaching și autodezvoltare, precum recunoștința, reevaluarea, vizualizarea, fixarea de scopuri semnificative și realizabile, dezvoltarea atenției, schimbarea clișeelor de gândire și utilizarea forțelor proprii, își au originea în psihologie și filosofie. Psihologia pozitivă, luată separat, ca un concept nou, are un scop. Acesta este de a reuni cercetările sociologilor, antropologilor, psihiatrilor, geneticienilor, biologilor, psihologilor umaniști, filosofilor, dar și aspecte care țin de cunoștințele generale ale oamenilor. Pentru prima oară, există o cercetare unificată asupra căilor care duc la prosperitate și înflorire, analizate atât din punct de vedere individual, cât și cultural. Rafturile librăriilor sunt înțesate de cărți care pretind că ne îmbunătățesc viața. Multe dintre ele au în spate doar motive comerciale, nu sunt bazate pe cercetări serioase. Psihologia pozitivă este sprijinită de mai multe dovezi care validează metode și comportamente ce îți pot îmbunătăți cu adevărat viața. Sub acest nou concept s-au reunit pentru prima oară toate aspectele cercetării bunăstării umane. Interesant este că descoperirile cercetătorilor au început să arate că o bună parte din gama de strategii utilizate de oamenii sănătoși pentru o dezvoltare personală continuă sunt în antiteză cu abordările frecvente ale profesioniștilor sănătății mintale.⁴ Dacă ceva funcționează pentru un om atunci când nu este bine din punct de vedere mintal – adică principala preocupare a psihologiei din ultimii ani –, aceleași strategii nu sunt potrivite pentru indivizii obișnuiți și pentru cei excepționali, care trebuie să facă față lucrurilor bune și rele pe care le oferă viața. Strategiile și convingerile pe care le au oamenii sănătoși se apropie mult de principiile și metodele esențiale susținute de psihologia pozitivă.⁵ Legiuitorii, educatorii, cei care lucrează în domeniul sănătății, comunitatea de afaceri, sectorul public și persoanele private folosesc elementele psihologiei pozitive. Nu există vreun aspect al vieții care să nu poată fi îmbunătățit prin aplicarea cunoștințelor despre bunăstarea umană.