Ora de vizită era pe sfârşite, aşa că vânzătorul de colibri mai întâlnea doar câte o trăsură în timp ce îşi împingea căruciorul pe drumul îngust dintre conacele din Newport şi Oceanul Atlantic. Doamnele din Newport îşi lăsaseră cărţile de vizită la începutul după-amiezii, unele ca să se pregătească pentru ultimul şi cel mai important bal din sezon, altele ca să pară că fac asta. Zgomotul şi forfota existente, de obicei, pe Bellevue Avenue se domoliseră, căci aristocraţii se odihneau pentru seara ce îi aştepta, lăsând în urma lor doar zbaterea jitm ică a valurilor care se spărgeau de stâncile de jos. începea să se însereze, dar căldura din timpul zilei încă arunca sclipiri de pe faţadele albe de piatră ale caselor impună­ toare, ce se înşirau de-a lungul stâncilor ca nişte torturi de nuntă, fiecare concurând cu cele ale vecinilor pentru un premiu de frumuseţe.

Dar vânzătorul de colibri, care purta un frac prăfuit şi un melon gri ponosit, o aşa-zisă ţinută de seară, nu se opri să admire veranda familiei Breaker sau foişoarele reşedinţei Beaulieu, şi nici fântâ­ nile din parcul casei Rhinlander, ce puţeau fi zărite prin gardul viu de tisă şi prin porţile aurite. îşi văzu de drum, fluierând şi pârâind la vietăţile aflate în căruciorul său, în coliviile acoperite cu pânză neagră, pentru ca ele să audă un zgomot cunoscut, în ultima lor călătorie. Destinaţia lui era castelul franţuzesc situat chiar înainte de capătul drumului; cea mai mare şi mai sofisticată creaţie de pe o stradă a superlativelor, Sans Souci, reşedinţa de vară a familiei Cash. Steagul Marii Britanii fâlfâia pe unul din turnuri, un simbol care îi deosebea pe membrii familiei Cash de ceilalţi.