Peste cinci sute de mii de barbati si de femei au participat la cursurile despre discursul public folosind metodele mele inca din 1912. Multi dintre ei mi-au scris explicandu-mi de ce au ales sa faca aceasta pregatire si ce sperau sa obtina de pe urma sa. Evident, argumentele difera, dar dorinta de baza din aceste scrisori este aceeasi pentru marea majoritate, ramanand în mod surprinzator neschimbata de-a lungul timpului: „Cand sunt chemat sa tin un discurs", au scris mii si mii de oameni, „devin atat de timid, de speriat, incat nu mai gandesc limpede. Nu ma pot concentra si numi amintesc ce intentionez sa spun. Vreau sa capat increderea în mine, calmul si capacitatea de a gandi cand ma aflu în fata unui public. Doresc sa ma pot aduna, sa vorbesc logic, sa fiu în stare sa spun ce am de zis clar si convingator în fata celor care sunt în sala, fie ca este vorba de niste oameni de afaceri ori niste membri ai clubului, sau în fata unui public, în general." Cam asa sunau nenumaratele lor marturii.

As vrea sa citez un caz concret: cu multi ani în urma un domn pe nume D.W. Ghent a frecventat cursul meu sustinut la Philadelphia. La putin timp dupa ce am inceput sa predau, m-a invitat la pranz la Manufacture's Club. Era un barbat de varsta mijlocie si dusese dintotdeauna o viata activa. Auzisem si eu de afacerile lui în domeniul manufacturii, dar si ca este un lider în activitatile de caritate intreprinse de biserica, participand la multe actiuni civice. Cum maneam noi acolo, s-aaplecat peste masa si mi-a spus: „De multe ori am fost rugat sa vorbesc în fata a diverse adunari, dar niciodata nu am fost în stare s-o fac. Ma emotionez atat de tare, incat dintr-odata mintea mea devine un gol absolut: de aceea am refuzat toata viata asa ceva. Dar în prezent am ajuns presedintele Colegiului Credinciosilor si trebuie sa prezidez intrunirile lor. Neaparat trebuie sa vorbesc si eu... credeti ca as putea sa invat sa ma exprim în public chiar si la o varsta destul de inaintata?"