Un chip. Mai multe feţe
Un om cu şapte priviri într-un singur chip. O femeie cu şapte voci şi o singură gură. O oglindă în care se reflectă şapte capete, toate ale mele, suprapunându-se într-o armonie haotică. Şapte trăiri contradictorii îmi cotropesc sufletul, lăsând mereu în urmă un om nou, în continuă definire. S-a nimerit ca eu să identific şapte laturi ale personalităţii mele. Poate unele din ele le cuprind pe altele. Nu ştiu. Nu e important. Poate am scăpat din vedere altele mai vechi, care există acum în vreo formă latentă şi care, în vreun viitor încă nescris, vor ieşi la suprafaţă cu pretenţii neimaginate. Nici asta nu-i important. Tot ce înţeleg acum este că nu s-a întâmplat vreodată să nu fiu eu, nici chiar în situaţiile în care ipotetic aş fi putut face sau spune altceva şi tot ipotetic drumul meu ar fi cotit într-o altă direcţie decât cea în care am ajuns astăzi. Înţeleg că sunt în multe feluri, unele contradictorii, altele în tandem şi toate la un loc mă reprezintă fidel în umanitatea mea.
Femeia
Interesant cum prima care mi-a venit în minte este Raluca Femeia, poate pentru că femeia din mine a ieşit la suprafaţă ultima, e cea mai proaspătă cunoştinţă a mea. Definirea de sex a fost mereu acolo, în buletin, în numele pe care îl port, în pronumele pe care îl folosesc vorbind despre mine la persoana a treia. Însă esenţa unei femei, cea care face referire la feminitate, senzualitate şi erotism, mia fost străină, mi-a fost incomodă şi, în general, a fost latura pe care n-am avut niciodată ochi să o văd eu însămi în mine. Gândindu-mă la bărbaţii din viaţa mea, care mi-au dorit trupul şi mi-au iubit sufletul, îmi dau seamă că ei au cunoscut-o într-o oarecare măsură, însă în ochii niciunuia dintre ei nu am citit nimic despre ea, ceva care să mă convingă că ar fi o rezidentă permanentă a fiinţei mele. Poate tot din acest motiv nu am ştiut să mă dăruiesc deplin, pentru că n-am ştiut că aş avea ceva atât de delicat de dăruit.
Mă fascinează forţa cu care şi-a făcut triumfala apariţie, atenţia pe care mi-o pretinde şi impactul pe care îl are în jurul meu. Mi s-a înfăţişat mai întâi ca o puştoaică de 16 ani, pentru că la acea vârstă am devenit femeie şi cumva a vrut să parcurgă traseul către vârsta mea actuală pornind de la origini. A depăşit rapid şi dureros toate formele de exprimare a infatuării specifice acelei vârste, cu călcâie aprinse, fluturi în stomac, inconştienţă, nerăbdare şi nesiguranţă. Le trăisem pe toate în tinereţea mea, însă nu mă trecuseră graniţa către feminitate. Probabil rămăsesem blocată undeva pe drum, poate doar cu câţiva paşi înainte de vamă. Acum însă i-am intuit malurile, pentru că mi-o imaginez că pe o insulă exotică, şi înot spre ea relaxată, cu muşchi neobosiţi şi trup întins pe val, către un ţărm care-mi va deveni acasă. Sunt foarte aproape, simt deja cu palmele nisipul răscolit de tumultul apei, adâncimea se micşorează, iar cu coada ochiului intuiesc formele voluptoase ale plajei.
TOP 10 Cărți