Sus, în capătul treptelor marii piramide de la Gizeh, o fată izbucni în râs şi-l strigă:

— Robert, grăbeşte-te! Ştiam eu că trebuia să mă fi măritat cu un bărbat mai tânăr! Surâsul ei avea ceva magic. Se străduia să ţină pasul cu ea, dar îşi simţea picioarele ca de piatră.

— Aşteaptă-mă, o imploră. Te rog... Urcând, privirea i se înceţoşă. În urechi îi răsuna un bubuit. „Trebuie s-o ajung!” Dar când privi din nou în sus, femeia dispăruse.

În locul ei se afla un bătrân cu dinţii putrezi. Omul se holbă la el, întinzându-şi buzele într-o strâmbătură cum nu-i mai fusese dat să vadă. Apoi izbucni un strigăt de suferinţă, ce străbătu deşertul. Robert Langdon se trezi brusc din coşmarul său. Telefonul de lângă pat suna. Buimac, ridică receptorul: