Mă trezesc.

Imediat trebuie să-mi dau seama cine sunt. Nu e vorba doar de corp – de a deschide ochii şi a descoperi dacă pielea de pe braţ este oacheşă sau deschisă la culoare, dacă părul meu e lung sau scurt, dacă sunt gras sau slab, băiat sau fată, dacă am cicatrici sau nu. Corpul este cel mai uşor lucru cu care te adaptezi, dacă eşti obişnuit să te trezeşti în fiecare dimineaţă în unul nou. Ceea ce poate fi greu de înţeles este viaţa, contextul în care se află corpul. În fiecare zi sunt altcineva. Sunt eu însumi – ştiu că sunt eu însumi – dar sunt şi altcineva, întotdeauna a fost aşa.

Informaţia există. Mă trezesc, deschid ochii, înţeleg că e o nouă dimineaţă, un loc nou. Intervine prompt biografia, un dar de bun venit de la partea ne-eu a minţit. Astăzi sunt Justin. Cumva ştiu asta – mă cheamă Justin – şi, în acelaşi timp, ştiu că în realitate nu sunt Justin, că doar îi împrumut viaţa pentru o zi. Mă uit în jur şi ştiu că asta e camera lui. Asta e casa lui. Ceasul va suna în şapte minute. N-am fost niciodată aceeaşi persoană de două ori, dar sigur am mai fost genul ăsta de persoană. Haine peste tot. Mult mai multe jocuri video decât cărţi. Doarme în boxeri.

După gustul din gură, e fumător. Dar nu atât de înrăit, încât să aibă nevoie de o ţigară de îndată ce se trezeşte. — Bună dimineaţa, Justin, spun. O fac ca să-i verific glasul. E coborât. Glasul din capul meu e întotdeauna altfel. Justin nu are grijă de el. Îl mănâncă scalpul. Ochii lui nu vor să se deschidă. N-a prea dormit. Ştiu deja că nu o să-mi placă ziua de azi.