Descarca gratis Yukio Mishima - Amurgul marinarului PDF.

Mama i-a urat noapte bună lui Noboru și a încuiat pe dinafară ușa camerei. Și dacă se isca un incendiu? Mama îi jurase că, înainte de orice, avea să vină să-l descuie. Și dacă lemnul ușii se umfla de la foc ori vopseaua topită bloca încuietoarea, ce putea face? Să fugă pe fereastră? Dar jos era pietriș bătucit, iar primul etaj al casei se afla la o înălțime foarte mare. Încuiatul ușii era o consecință firească a faptelor lui Noboru, pusă în aplicare după ce, o dată, s-a strecurat noaptea afară, la invitația „Șefului” – al cărui nume, în treacăt fie spus, nu l-a divulgat, oricât l-a asaltat mama sa cu întrebările. Casa se afla în cartierul Yamate-chō din Yokohama, chiar în vârful colinei Yatozaka, și fusese construită de răposatul său tată. În timpul Ocupației, a fost rechiziționată și, cu acel prilej, renovată, adăugându-se toalete camerelor de la etaj. Nu era cine știe ce neajuns să rămână încuiat peste noapte. Era doar foarte umilitor pentru un băiat de treisprezece ani. Rămas singur acasă într-o dimineață, Noboru s-a apucat să cerceteze amănunțit fiecare colțișor al camerei, ca să-și omoare plictiseala. În peretele dinspre dormitorul mamei fusese construită o comodă mare. Drept răzbunare, a scos toate sertarele și a împrăștiat pe jos hainele dinăuntru. Chiar atunci, i-a atras atenția o rază de lumină care pătrundea prin peretele din spate, în locul de unde scosese un sertar. Și-a strecurat capul înăuntru să vadă de unde venea. Sursa era soarele puternic de vară, reflectat de suprafața mării, care scălda în lumină încăperea. Noboru și-a răsucit trupul și s-a strecurat cu totul, încetișor, în comodă. Chiar și un adult, dacă se apleca, ar fi intrat până la brâu. Și-a lipit arcada de gaura ce abia se zărea și s-a uitat pe furiș în camera mamei lui. Imediat, a fost cuprins de un sentiment nou, plin de prospețime. Lângă peretele din stânga erau alipite două paturi identice în stilul din New Orleans, cu rama lucioasă, din alamă, pe care tatăl său le comandase din America pentru că-i plăcuseră foarte mult. Fuseseră lăsate așa și după moartea lui. Erau acoperite cu o cuvertură albă și moale, pe care se vedea, mare, inițiala K – de la Kuroda, numele lor de familie. Pe unul din paturi era așezată o pălărie de paie de culoare bleumarin, cu panglici lungi, bleu. Pe noptieră era un ventilator albastru. În partea dreaptă, lângă fereastră, se afla o măsuță de toaletă cu trei oglinzi ovale, lăsate ușor întredeschise, iar marginile lor bizotate aruncau sclipiri ca niște ace de gheață. Pe măsuța de toaletă era o colecție întreagă de cosmeticale: sticluțe cu apă de colonie, pulverizatoare de parfum, o sticluță mov cu loțiune astringentă, un bol pentru ustensilele de machiat din cristal de Boemia, ale cărui fațete sclipeau în soare… Mai încolo, o pereche de mănuși din dantelă, de culoare maro-închis, erau strânse ghem, ca o grămăjoară de frunze ofilite. Dincolo de măsuța cu oglindă, lângă fereastră, se mai aflau o canapea, o lampă cu picior, două scaune și o încă o măsuță delicată. Pe canapea era lăsat un gherghef, cu o broderie începută. Broderia nu mai era la modă, dar mamei îi plăcea mult lucrul manual. Modelul nu se putea desluși prea bine de unde privea Noboru, dar păreau să fie aripile unui papagal, neterminate, pe un fond griargintiu. Alături era aruncat neglijent un dres de damă. Mătasea fină, de culoarea pielii, combinată cu imitația de damasc a canapelei, tulbura ușor atmosfera liniștită a camerei. Pesemne că mama, chiar înainte să plece, descoperise un fir dus și-și schimbase dresul în grabă. Pe fereastră nu se vedea decât cerul strălucitor, cu câțiva nori duri și sclipitori ca emailul. Privind-o din acel loc, Noboru n-avea senzația că ceea ce vede e camera mamei sale. Parcă privea pe furiș alcovul unei străine, profitând de scurta ei absență. Însă cu siguranță aparținea unei femei. Feminitatea emana din toate ungherele, iar în aer plutea o ușoară urmă de parfum. Brusc, băiatului i-a venit în minte un gând straniu: oare gaura aceea era acolo din pură întâmplare, sau poate c-o făcuse anume cineva, atunci când familiile celor din Armata de Ocupație locuiseră în casă?