Volumul legat în piele nu avea nimic remarcabil. În ochii unui istoric obişnuit nu ar fi părut deloc diferit de sute de alte manuscrise din Biblioteca Bodleiană de la Oxford, vechi şi uzate. Dar eu am ştiut că are ceva ciudat din clipa în care l-am luat în mână. Sala de lectură Duke Humfrey era pustie în acea după-amiază de sfârşit de septembrie, iar solicitările pentru materialele din bibliotecă erau rezolvate repede, acum că se terminase cu îmbulzeala profesorilor veniţi aici în vizită peste vară, iar nebunia semestrului de toamnă încă nu începuse. Chiar şi aşa, am fost surprinsă când Sean m-a oprit la recepţie.

— Doamnă profesoară Bishop, v-au sosit manuscrisele, îmi spuse el în şoaptă, pe un ton uşor poznaş. Partea din faţă a puloverului de culoarea argilei îi era pătată de urmele ruginii ale copertelor vechi din piele, pe care el încercă să le îndepărteze stângaci cu mâna. O şuviţă de păr nisipiu îi căzu pe frunte.

— Mulţumesc, i-am răspuns, aruncându-i un zâmbet recunoscător. Încălcăm în mod flagrant regulile cu privire la numărul de cărţi pe care le putea solicita un profesor într-o singură zi. Sean, cu care băusem multe pahare în pubul zugrăvit în roz de peste drum în studenţie, îmi satisfăcea cererile de mai bine de o săptămână fără să se plângă.