Să descoperi că partenerul ți-a fost „infidel" constituie, pentru cei mai mulți dintre oameni, una dintre cele mai intense suferințe. Consecințele sunt adeseori grave, chiar dramatice: bolile psihosomatice, depresia sau suicidul, chiar crima pasională. Sălile de aşteptare ale doctorilor sunt pline de aceşti răniți ai sufletului, iar coloanele ziarelor sunt presărate cu actele de violență ale acestor disperați. Nimeni nu poate afirma că nu va fi, într-o zi, confruntat cu „infidelitatea", fie că i se va întâmpla lui, fie că el va fi autorul. Şi pentru că am ascultat atâția pacienți prinşi în chinurile uneia sau alteia dintre aceste situații şi pentru că le-am cunoscut eu însumi, ştiu astăzi că acestui eveniment i se poate face față, iar suferințele şi masacrele de orice fel pot fi evitate. 

Mă refer la a face față emoțiilor devenind conştient că acestea sunt excesive, că ele resuscită răni din copilărie şi mă refer la hotărârea de a învăța să-ți pansezi rănile. Mă refer, de asemenea, la un mod de a gestiona conflictele care tot apar, în aşa fel încât acestea să înceteze să mai fie dueluri distructive pentru a se transforma în schimburi constructive şi mă refer la faptul de a te decide, de aici înainte, să înveți să comunici. Mă refer, în egală măsură, la a face față responsabilității, deoarece a te pune în ipostaza de „victimă“ nu face să progreseze nici situația, nici persoanele, şi la a lua, în acest punct, hotărârea de a învăța să fii creatorul propriei tale vieți. Mai presus de orice, doar învățând să iubeşti cu adevărat poți ieşi din acest infern sau, şi mai bine, îl poți evita. Căci să fie oare iubirea doar blestem, violență, doar ucidere a iubitei sau iubitu- lui? Căci ce este această pretinsă iubire pentru ca, în numele ei, să distrugem ceea ce am adorat cândva? În zilele noastre, problema fidelității se pune mai mult ca niciodată. Durata de viață creşte şi, sub semnul acestei longevi- tăți, să te căsătoreşti - sau să te ataşezi - pe viață înseamnă să semnezi un contract pe mai multe zeci de ani, chiar pentru şaptezeci. 

Este oare posibil, este oare de dorit să întreții un timp atât de îndelungat o iubire exclusivă? Cu atât mai mult cu cât „tenta țiile" extraconjugale s-au înmulțit: ocaziile de a întâlni pe cineva sunt nenumărate, atât la serviciu cât şi în oraş, atât în momente- le de relaxare cât şi în vacanțe. Mai mult chiar, tentațiile sunt din ce în ce mai explicite: moda vestimentară şi machiajul accentuea- ză semnalele sexuale, ocaziile de relaxare şi vacanţele dezgolesc trupurile şi le apropie, în timp ce societatea trăieşte, în ansamblu, sub semnul sexualului. În fața acestor îndemnuri, nu se mai înalță niciun tabu, nicio teamă: contracepția şi întreruperea de sarcină la cerere anulează riscul unei sarcini; dispariția constrân- gerilor morale (religioase şi civile) şi a celorjuridice îndepărtea- ză amenințările care planau deasupra „adulterului“ atunci când acesta era considerat păcat, ruşine Nimic sau delict. nu te mai obligă să fii fidel, decât sentimentul de iubi- re şi dorința față de celălalt. Dar vai! sentimentele trec şi dorin- ța se uzează. Desigur, poți întreține afecţiunea şi atracția prin mijloace pe care am încercat să le prezint în Le Traité du désir, dar acestea nu sunt întotdeauna suficiente pentru a rămâne fidel. Atunci, ce ar putea fi fidelitatea şi ce ar putea fi strigătul amanți- lor plini de fervoare şi înnebuniți de emoție: „Te voi iubi veşnic şi nu te voi iubi decât pe tine"? În orice caz, nu teama de BTS (boli cu transmitere sexuală) va deveni unica garanție a promisiunilor din zori.