Aveam cincizeci ¿i unu de ani când s-a nåscut fiica mea ¿i multe dupå-amiezi am stat så numår melancolic zilele viitorului nostru posibil. “Când ea va termina liceul,” må tot gândeam, “eu voi avea ¿aizeci ¿i nouå de ani, cu voia lui Dumnezeu”. Uneori, so¡ia mea ¿i cu mine, care ne-am cunoscut când eu trecusem bini¿or de patruzeci de ani, ne întrebåm cum ar fi fost så ne fi cunoscut încå din adolescen¡å. Aceste gânduri sunt motivate de dragoste ¿i de dorin¡a ca timpul nostru împreunå så fie lung ¿i plin ¿i så strângem cât mai mult din vie¡ile noastre în buchetul experien¡elor comune. Aceste reflec¡ii melancolice må mai înva¡å ¿i cå timpul e o fantezie, parte din imagina¡ia experien¡ei, iar nu ceva care poate fi måsurat în totalitate ¿i explicat luând drept reper un ceasornic sau un calendar.

Acest aspect imaginativ al timpului este ceea ce m-a atras cel mai mult în remarcabila carte a lui Stephan Rechtschaffen. El nu teoretizeazå, cum sunt eu înclinat så fac, ci oferå, mai degrabå, rapsodii care inspirå ¿i re¡ete pentru diferite ocazii. Pentru mine, ca muzician ¿i gurmand, acestea sunt cuvinte bune ¿i forme excelente pentru o scriere meditativå, pentru cå ne ajutå så luåm în seamå multe lucruri pe care altfel nu le-am observa. Cartea lui Stephan este un seminar pe tema timpului. Pe mine m-a împins la o pre¡ioaså reverie asupra timpului vie¡ii mele: cum îl imaginez, cum îi dau formå sau îl “schimb” în func¡ie de planurile mele, con¿tiente sau incon¿tiente, ¿i cum sunt influen¡at de obiceiuri ¿i de cåtre societatea din jurul meu. Acestea sunt reflec¡ii utile, pentru cå timpul, dupå cum demonstreazå atât de clar cartea lui Stephan, este o fereastrå primarå deschiså spre existen¡å, un caleidoscop prin care pot fi zårite emo¡iile, sensurile ¿i valorile unei vie¡i.

Citind cuvintele lui Stephan, am observat cât de des propria mea via¡å urmeazå direc¡iile trasate de o societate cu un ritm alert. Îmi descopår zilele pline de treburi pe care nu eu le-am generat, de termene care nu sunt nici pe departe atât de importante precum reiese din mesajele pe care le primesc în legåturå cu ele, de proiecte cu care meritå sau nu så-mi “cheltuiesc timpul”. Îmi dau seama cât de greu e så-mi ¡in promisiunile pe care mi le fac mie însumi, cum ar fi så-mi gåsesc douå ore pe zi ca så exersez ¿i så cânt sau så refuz invita¡iile de a cålåtori ca så pot sta acaså cu familia.