În faţa focului, aşezată la o măsuţă, tânăra era complet absorbită de munca ei. Marcus zăcea pe patul de scânduri. Lăsa impresia că doarme, dar o urmărea cum înmoaie peniţa în cerneală şi cum aşterne pe hârtie literele una după alta. Dacă ar fi făcut abstracţie de apa care se infiltrase din acoperiş şi de pereţii coşcoviţi ai încăperii şi-ar fi putut imagina că se află în Anglia. Era un vis la care recurgea oro de câte ori durerea provocată de rănile profunde nu-l lăsa să doarmă. Chilia preotului ar fi fost salonul doamnei, iar femeia, aplecată peste masa de scris, ar fi stat la un secretaire. S-ar fi aflat la Wrotham în această perioadă a anului, sărbătorind Crăciunul. Ar fi participat la nenumărate petreceri şi baluri, iar femeile ar fi fost îmbrăcate cu rochii vaporoase, în culori pastelate, cu părul parfumat şi pielea fină. Dar oricât de frumoase ar fi fost acele doamne, nu se puteau compara cu cea care şedea în faţa lui, la masa de scris. Zgomotul picăturilor de ploaie ce cădeau pe acoperişul din ţiglă îl trezi din reverie. Nu, nu se afla în Anglia. Era într-o mănăstire uitată de Dumnezeu, aruncată pe nişte dealuri, la graniţa dintre Portugalia şi Spania, iar el se afla în spatele liniilor inamice, unde avusese norocul să rămână în viaţă, datorită lui El Grande şi trupei sale de gherilă, care-l salvaseră din mâinile unei patrule franceze. Presupunea că tânăra ce scria sârguincios ţinea evidenţa muniţiei folosite de grupul ei de partizani în războiul nemilos dus împotriva francezilor. Femeia făcea parte din gherilă, era frumoasă, dar periculoasă. Pistolul pe care-l ţinea pe masă, lângă mâna stângă, nu reprezenta doar o ameninţare deşartă, ca de altfel nici stiletul aflat în teaca lui din piele. Aici femeile se obişnuiseră să lupte cot la cot cu bărbaţii, iar cruzimea lor nu avea egal. Din fericire, englezii erau aliaţii lor. Catalina. Îi plăcea cum suna numele, îi plăcea şi vocea ei. Nu ştia de cât timp se afla acolo, nici cât zăcuse inconştient, ştia doar că ei îi datora faptul că se mai afla în viaţă. Catalina. Când ea îl atingea, n-o putea considera soldat. Era atât de blândă, atât de feminină; se simţea atras de căldura trupului ei. Prefăcându-se în continuare că doarme, gemu, încercând s-o facă să se apropie. Când era treaz, tânăra păstra o anumită distanţă. Dacă ar fi strigato, ea ar fi părăsit încăperea şi, după câteva clipe, locul ei ar fi fost luat de Juan. Îi simţi palma răcoroasă pe frunte şi deschise încet ochii încercând s-o vadă mai bine. Şi avea ce vedea. Părul lung negru încadra o faţă ovală cu trăsături regulate. Ochii, puţin distanţaţi, erau umbriţi de gene lungi, negre. Purta o cămaşă bărbătească şi una din acele fuste cu buzunare ca toate femele. Îmbrăcămintea aceasta nu-i diminua feminitatea. Cunoscuse multe femei frumoase, dar niciuna n-o egala. Când o privea, se înfiora şi-şi dorea să poată întinde mâna şi s-o ia.