Maşina nu fusese spălată de mult şi acest lucru era vizibil. O ploaie neaşteptată după Aix transformase praful roşu al ţărmului de la St. Raphael, adunat pe masca radiatorului şi pe aripi, într-un model oriental; la aceasta se adăugaseră stropii din băltoacele străzilor din mijlocul Franţei şi noroiul aruncat pe caroserie de roţile din spate a nenumărate camioane în timpul depăşirilor. De ce am venit oare aici? se gândi Clerfayt. Pentru schi e şi aşa prea târziu. Iar mila? Mila e un prost tovarăş de călătorie şi o destinaţie şi mai proastă. De ce nu mă duc la München? Sau la Milano? Dar ce să fac la München? Sau la Milano? Sau oriunde în altă parte?

Am obosit, gândi el. Am obosit să rămân şi am obosit să-mi iau rămas bun. Sau poate am obosit numai să iau decizii? Dar, la urma urmei, ce decizii ar fi de luat? Bău vinul şi se întoarse în cârciumă. Fata spăla pahare în spatele tejghelei. Capul împăiat al unei capre negre privea ţintă, cu ochi de sticlă, pe deasupra ei şi a lui Clerfayt, reclama unei berării din Zürich lipită pe peretele de vizavi. Clerfayt scoase din buzunar o sticlă plată, îmbrăcată în piele.