Puţine nume de istorici, în acest srrrşit de secol, se bucură de atîta stimă ca acela al lui Eric J. Hobsbawm. Palmaresul cărţilor sale cuprinde opere clasice ca Primitive Rebels ( 1959), The Age of Revolution (1962). Bandtts (1969). The Age of Capital (1975). The Age of Emptre ( 1987). Nu demult, a publicat un volum care, încheind „saga" secolului XX, întregeşte acea istorie universală pe care o începuse cu studiul epocii revoluţiilor burgheze, de la 1789 la 1848. Este aşadar un savant preocupat de frămîntările perioadei moderne şi contemporane, un promotor al cercetărilor de istorie socială şi un martor adesea lucid, totdeauna critic, al nebuniei omeneşti. Din aceeaşi lipsă de iluzii s-a născut ideea unei culegeri de articole, sub coordonarea sa şi a lui Terence Ranger, The Inventton of Tradttton (1983). O operă în deplin acord cu viaţa autorului, care a început în Viena anului 1917. Stabilit în Anglia din 1932, a studiat la Cambridge, şi-a făcut datoria în război, care a fost pentru generaţia sa experienţa cea mai gravă, şi a intrat în partidul comunist de care nu s-a mai despărţit niciodată. Din anii '70, apariţia eurocomunismului în Italia şi Franţa, ca şi dezagregarea stîngii în Marea Britanie, l-au făcut să intervină în dezbaterea politică, chemînd în zadar la reunificarea mişcării muncitoreşti. Extrem de neconvenţional ca personalitate, a scris o carte (sub pseudonim) despre jazz. Care alt istoric ar mai fi capabil să citeze, pentru informaţii, pe un sergent în retragere din poliţia rurală agrentiniană? Toate acestea trebuiau spuse în introducere pentru ca să fie clar că fiecare pagină scrisă de profesorul Hobsbawm dă în vileag nu numai o generoasă aspiraţie către înţelegerea marilor curente politice şi culturale care caracterizează o lume în crescîndă interdependenţă, ci şi un angajament politic personal de o sinceritate şi fervoare vrednice de respect.