Îmi plăcea, cândva, puterea pe care o aveam asupra bărbaților. Pe stradă, fundul meu rotund ca o mandolină bâțâindu-se și legănându-se pe dinaintea ochilor lor pofticioși. Ce ciudat că am devenit pe deplin conștientă de puterea asta când n-am mai avut-o — sau s-a transferat asupra fiicei mele; toți ochii masculilor erau acum ațintiți asupra fetei mele, asupra trupului ei zvelt de douăzeci de ani, ce promitea bebeluși. Îmi lipsea puterea aceea. Părea că lucrurile cu care fusese înlocuită — căsnicie, maternitate, înțelepciunea femeilor mature (pff, ce nu-mi place formularea asta) — nu făceau doi bani. Ah, toată frământarea, toată mistuirea. Plină de zgomot și furie, însemnând totul. Știu că ar fi trebuit să dispar din peisaj ca o bătrânică de treabă și s-o scutesc pe fiică-mea de stânjenitoarele mele înflăcărări, dar nu pot s-o fac, așa cum nu pot să mor liniștită într-un colțișor. Viața e pasiune. Știu însă, acum, ce preț are pasiunea, așa că mi-e greu să mai fiu atât de lipsită de griji. Dar am fost vreodată fără grijă? A fost cineva vreodată așa? N-a fost mereu dragostea ca o petardă vârâtă într-un trabuc? 

Nu zicea Gypsy Rose Lee, parcă, „Dumnezeu este iubire, dar cu patalama la mână“? Și nu zicea Fanny Brice: „Dragostea e ca un număr de iluzionism cu cărți de joc — odată ce știi care-i trucul, nu mai e distractiv“? Gagicile alea bătrâne știau ele ce știau. Și au lăsat-o baltă? Nicidecum! N-o să îți spun — deocamdată — câți ani am, sau de câte ori am fost măritată. (Am decis să nu depășesc niciodată pragul celor cincizeci de ani.) Soțul meu și cu mine citim mai des necroloage decât facem sex. O să zic doar că atunci când toate problemele familiei mele de origine mi-au venit pe cap și mi-am dat seama că nu căsătoria mă poate salva, am ajuns la un punct în care m-am dovedit suficient de dezinhibată, încât să pun următorul anunț pe faraoprelisti.com, un site de sex de pe internet. Femeie fericită în căsnicie, cu surplus de energie erotică, sunt în căutarea unui bărbat fericit în căsnicie cu care s-o împărtășesc. Vino să-l sărbătorești pe Eros câte o dupăamiază pe săptămână. Discreție garantată și compania unei femei puse pe joacă, drăguță, imaginativă și isteață. Trimite e-mail și poză recentă. Zona New York. Și vorbim aici de-o femeie în pragul unui atac de nervi! Era toamnă în New York — anotimpul cețurilor molatice, al sărbătorilor evreiești și al dineurilor în scop filantropic, la cinci mii de dolari tacâmul, dedicate unor boli la modă. Un timp al noilor începuturi (Yom Kippur), al luatului de la capăt (Rosh Hashanah) și al semănatului de ghinde ca pavăză împotriva unei ierni sterpe (Succoth). 

Când pusesem anunțul, mă gândisem la mine însămi ca la o tipă sofisticată, capabilă să-și selecteze, fără mare tam-tam, iubiții. Dar eram acum, brusc, cuprinsă de panică. Începeam să-mi imaginez ce fel de nemernici, amărâți, boșorogi, șantajiști și criminali psihopați ar fi putut atrage un asemenea anunț — după care am fost atât de ocupată cu telefoanele primite de la părinții mei suferinzi și fiica însărcinată, încât am uitat cu totul de asta. Și au trecut câteva minute. După care, dintr-odată, mesajele au început să se scurgă din internet precum monedele dintr-un aparat de jocuri mecanice. Aproape că mi-era frică să mă uit. După câteva bătăi de inimă n-am mai putut să rezist. Era ca și cum aș fi sperat să câștig la loterie. Primul mesaj înfățișa, într-o fotografie tip polaroid scanată, un penis erect — un specimen maroniu și necircumcis, cu o bobiță de rouă făcând cu ochiul din vârf. Sub poză, pe marginea albă, era mâzgălit: „Fără Viagra.“ Mesajul ce însoțea poza era concis: