M-ai întrebat gânditor, cu zâmbetul serios care mă pune totdeauna în încurcătură, dacă nu m-ar interesa să cercetez în mine şi să prevăd cumva destinul Omenirii în ultimii ani ai epocii când Soarele a îngheţat. Ce înfăţişare mai au acei oameni?... E cu putinţă o evadare de pe acest bulgăre de planetă, în adâncul căreia oamenii mai caută o boare de căldură, pentru bietele lor măruntaie?... Spre a nu-şi pierde lesne temperatura animală, trăiesc poate lipiţi câte 5-10, ciorchini vii, polipi umblători - eliberarea sau răzvrătirea unuia echivalând cu moartea. A părăsi planeta, în căutarea alteia, mai prielnică vieţii, e o idee foarte simplă şi înfăptuirea ei, pentru ştiinţa şi tehnica la care vor fi ajuns oamenii atunci, e destul de lesnicioasă. De ce nu evadează? De ce n-au evadat? De la aceste întrebări pe care mi le-ai inoculat ca un morb sufletesc, am căzut la grea boală. Închis şaizeci şi trei de zile între pereţii camerei mele, ferit şi de oameni, şi de întâmplările străzii, febra lucidă în care m-ai pus a zămislit profeţia tumultuoasă care urmează. " „Profeţia" era atribuită imaginarului „Leone Palmantini, romancier italian, care debutează în România"*, dar Provocarea era iscălită A, ceea ce oferea un indiciu privind identificarea autorului celor care cunoşteau preocuparea constantă a lui Aderca pentru miraculosul de sorginte ştiinţifică.