Slujba liturghiei duminicale se încheiase. Enoriaşii se împrăştiau pe la casele lor. Unii mai stăteau de vorbă zăbovind sub teii şi arţarii bătrâni din curtea bisericii împrejmuită cu zid alb de piatră. Toţi erau îmbrăcaţi de sărbătoare şi schimbau între ei priviri blânde, pri-etenoase. Părea că în oraşul acesta oamenii trăiesc în pace şi bună înţelegere. Ba şi cu oarecare har de veselie. Dar toate astea nu erau decât o simplă părere. Profesorul de liceu Peredonov, în mijlocul unui grup de amici, privindu-şi din când în când interlocutorii cu obişnuita-i căutătură pie-zişă a ochilor săi mici şi buhăiţi dindărătul ochelarilor în ramă de aur, stăruia cu o convingere sumbră: 

— E limpede ca ziua. Dacă însăşi prinţesa Volceanskaia i-a făgădu-it Varei să pună o vorbă. E absolut sigur, ce mai! Să te ia de nevastă, zice, şi-i scot imediat numirea într-un post de inspector. — Cum poţi tu să te însori cu Varvara Dmitrievna, interveni jovia-lul Falastov, dacă ţi-e soră {1}! A ieşit cumva o lege nouă care îngăduie căsătoria între fraţi şi surori? Ceilalţi izbucniră în hohote de râs. Faţa lui Peredonov, rumenă şi de obicei placid-somnolentă, se contractă într-o schimă de ciudă. 

— Mi-e vară de gradul doi… Mârâi el, uitându-se într-o parte. — Şi promisiunea asta, prinţesa ţi-a făcut-o ţie personal? Întrebă Rutilov – înalt, palid la chip şi îmbrăcat cu vădită pretenţie de ele-ganţă. 

— Nu mie, ci Varei, răspunse Peredonov. — Atâta tot? Iar tu gata, ai şi crezut, se arătă surprins Rutilov, adă-ugând cu repeziciune: afirmaţii de astea gratuite se pot face uşor. De ce nu te-ai dus chiar tu la prinţesă? — Dar înţelege, omule, că am fost. M-am dus împreună cu Varea, dar nam mai apucat-o acasă; am întârziat numai cinci minute; plecase la ţară şi se întoarce abia peste trei săptămâni; mi-a fost imposibil s-o aştept atâta, trebuia neapărat să fiu prezent aici, încep exa-menele. 

— Nu ştiu cum, dar mie toată povestea asta mi se pare cam ciuda-tă, rânji Rutilov, dezvelindu-şi dinţii cariaţi. Peredonov căzu pe gânduri. Interlocutorii lui îşi văzură de drum. Rămăsese numai cu Rutilov. — Fireşte, eu pot să iau pe oricare aş vrea, că doar nu e singură Varvara pe lumea asta. — Păi, sigur, Ardalion Borisâci. După dumneata ar merge oricare, confirmă Rutilov. Ieşind din curtea bisericii porniră agale prin piaţa nepavată şi pră-foasă. Peredonov îşi frământa creierul. 

— Dar ce ne facem cu prinţesa? Se înfurie foc, dacă o las pe Varvara. — Ce-ţi pasă ţie de prinţesă! Doar nu te legi cu ea să botezi pisoi. Să-ţi dea mai întâi postul. Pirostriile în cap poţi să ţi le pui oricând. Dar ca s-o faci numai aşa, pe nişte vorbe goale, fără să ai ceva sigur în mână, scris colea negru pe alb, cum vine asta? — Cam aşa este… Conveni Peredonov îngândurat.