Hansel si Gretel de Fratii Grimm 

A fost odata ca niciodata un taietor de lemne, tare nevoias si omul asta isi avea cascioara la marginea unui codru nesfarsit, unde-si ducea viata impreuna cu nevasta-sa de-a doua si cei doi copii ai sai. Pe baietel il chema Hansel, iar pe fetita Gretel. De sarmani ce erau, nu prea aveau cu ce-si astampara foamea. Si-ntr-o buna zi, intamplandu-se sa se abata asupra tarii o mare scumpete, nu mai fura-n stare sa-si agoniseasca nici macar painea cea zilnica. Seara, in pat, pe bietul om incepeau sa-l munceasca gandurile si, zvarcolindu-se nelinistit in asternut, se pomenea ca ofteaza cu grea obida. Si-ntr-una din aceste seri ii zise el neveste-si: 

- Ce-o sa ne facem, femeie? Cu ce-o sa-i hranim pe bietii nostri copii, cand nici pentru noi nu mai avem nici de unele? 

- Stii ceva, barbate, raspunse femeia, maine-n zori luam copiii cu noi si-i ducem unde-i padurea mai deasa. Le facem un foc bun, le dam si cate-o imbucatura de paine si pe urma ne vedem de treburile noastre. Iar pe ei ii lasam acolo. De nimerit, n-or sa mai nimereasca drumul spre casa, de asta sunt sigura si-n felul asta ne descotorosim de ei ! 

- Nu, femeie, asta n-o s-o fac nici in ruptul capului, spuse barbatul. Nu ma rabda inima sa-mi las copiii singuri in padure. 

Ca doar multa vreme n-ar trece si-ar veni fiarele sa-i sfasie… 

- Vai de tine, neghiobule, il lua femeia la rost, de-i asa, o sa murim de foame tuspatru. Poti sa cioplesti de pe-acum scanduri pentru sicrie. Si femeia nu-i dadu pace pana cand omul nostru nu se-nvoi. - Totusi, mi-e tare mila de bietii copii! adauga el cu obida. In ast timp, cei doi copii stateau treji in asternut, ca din pricina foamei nu putusera sa inchida un ochi. Si asa se facu de auzira tot ce spuse zgripturoaica de femeie catre tatal lor. La un moment dat, Gretel incepu sa planga cu lacrimi amare si-i spuse lui Hansel, printre sughituri: 

- De-acu s-a sfarsit cu noi! - Linisteste-te, Gretel, si nu mai fi mahnita, o sa gasesc eu o scapare! ii zise cu blandete fratiorul. 

Dupa ce parintii adormira, Hansel se scula, isi puse hainuta pe el si, deschizand usa, se strecura afara. Luna lumina ca ziua si pietricelele albe, din fata cascioarei, straluceau ca banutii cei noi. Hansel se apleca de mai multe ori pana ce-si umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse in casa si-i sopti lui Gretel: 

- Fii linistita, draga mea surioara si dormi in pace! Apoi se culca din nou in patul lui si adormi. Zgripturoaica de femeie nici nu astepta sa rasara soarele, ca se si infiinta la patul copiilor, sa-i trezeasca. - Ia sculati-va, lenesilor, ca mergem la padure sa aducem lemne! Apoi dadu fiecaruia cate un codru de paine si marai printre dinti: 

- Asta aveti de mancare pentru la pranz! De va imboldeste foamea, nu cumva sa mancati inainte, ca altceva nu mai capatati!