Autor Haha Lung
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională

Cu aproximativ 2500 de ani în urmă, un anumit prinț din- [ India, pe nume Siddhartha, a reușit să descifreze natura fundal' mentală și soarta omenirii. Concluziile sale: viața e în general ? de-a-ndoaselea și ne creăm singuri problemele, fiindcă nu putem - sau refuzăm - să ne controlăm dorințele. • Cam în aceeași- perioadă, ceva mai la nord, un soldat chinez, pe nume Sun Tzu, veteran al unei duzini de campanii militare sângeroase, era și el ocupat cu adunarea și catalogarea de observații și intuiții cu privire la condiția umană. Ambii bărbați au izbutit, în cele din urmă, să cerceteze mintea colectivă a omenirii și au decelat cu succes faptele, capriciile și slăbiciunile care-i motivau și manipulau pe semenii lor. în acest punct, asemănarea dintre acești doi „psihologi" din vechime se oprește. Dezamăgit și deprimat de descoperirile sale, prințul Siddhartha și-a abandonat regatul și a devenit călător pribeag, sărac lipit pământului.
Sun Tzu, pe de altă parte, și-a încheiat în sfârșit consemnarea observațiilor perspicace despre punctele forte și slăbiciunile omenești, le-a adunat laolaltă în Ping Fa, Arta războiului, și în scurt timp a ajuns să-Și pună la'dispoziție considerabila intuiție și iscusință cu privire la natura . umană celui mai generos ofertant. . Sun Tzu a devenit cel mai mare strateg născut vreodată în China și poate în lumea întreagă. Arta războiului este considerată și acum cel mai pătrunzător și mai aplicabil tratat despre război din câte s-au scris vreodată. Doi oameni, Sun Tzu și Siddhartha, ne-au oferit informații neprețuite despre mecanismele interioare ale minții omenești, doi oameni pe care observațiile și concluziile cu privire la comportamentul uman i-au împins în direcții radical diferite, ce i-au dus la deznodăminte complet diferite.
Abilitatea de a manipula nu doar indivizi, ci și armate întregi - nu doar pe cea a inamicului, ci și pe cea proprie! - l-a ajutat pe Sun Tzu să iasă din obscuritate și să devină cel mai mare general al Chinei. Sun Tzu a murit liniștit, în somn, după o viață lungă și ilustră, de-a lungul căreia și-a folosit cunoștințele despre natura umană ca să câștige faimă și avere.. în caz că te întrebi, și fostul prinț Siddhartha s-a descurcat bine. Și-a găsit, în cele din urmă, pacâa interioară, și-a schimbat numele în Buddha și a câștigat renume mondial ca mare învățător într-ale „iluminării"... înainte de a fi ucis prin otrăvire de unul dintre dușmanii lui mai puțin „iluminați *. Poate un dușman care citise Ping Fa a lui Sun Tzu? Așa că, vezi, nu contează doar ce știi, ci și ce faci cu ceea ce știi. . Un om, idiot, se va tăia din greșeală dacă-i dai un cuțit ascuțit. Alt om, disperat de flămând sau îndemnat de șoapta vreunui demon lăuntric, ar putea să-ți pună pe neașteptate cuțitul la gât. Altul, poate cu studii de medicină, ar putea să folosească într-o situație de urgență același cuțit ca pe un bisturiu improvizat, cu îndemânare, șl să-ți salveze viața. Cum e cu cuțitul, la fel e și cu cunoașterea. The Black Science (Lung și Prowant, 2001) ă argumentat convingător ideea „cunoașterea înseamnă putere" - cu cât știr mai multe, cu cât aduni' mai multe informații despre tine însuți și despre dușmanul tău, cu atât ai șanse mai mari întâi să supraviețuiești și apoi să prosperi înțr-o lume în care meniul zilei este tot mai des „mâncătoria reciprocă *! The Black Science te-a învățat cum să evaluezi un posibil dușman prin intermediul „limbajului-umbră" (limbajul corporal, cuvintele pe care le alege etc.). De asemenea, ai învățat cum să-i discerni și să-i descifrezi trăirile afective, speranțele și temerile care-l domină. Cum să-ți dai seama dacă e sincer... sau minte de îngheață apele. Și, cel mâi important, ce mari secrete personale întunecate încearcă disperat să împiedice să iasă la lumină.
TOP 10 Cărți