Am despăturit harta pentru a găsi drumul, dar s-a dovedit la fel de folositoare ca un glob păniîntesc. pînă să izbutesc să ajung la adresa respectivă, a trebuit să mă opresc şi să cumpăr nenumărate pachete de ţigări, cerînd lămuriri de fiecare dată. Casa era o construcţie veche din lemn, încon-jurată de un gard de scînduri, maroniu. Cum intrai pe poartă, pe partea stîngă era o grădiniţă, iar într-un colţ al ei zăcea aruncat un vas mare de lut pentru jăratic, în care se strănsese apă de ploaie cam de-o palmă. Pămîntul din grădină era negru şi mustea de apă. Poate şi din cauză că plecase de acasă la şaispre-zece ani, la ritualul funerar nu veniseră decît rudele foarte apropiate, majoritatea oameni în vărstă. De funeralii se ocupa fratele ei, sau poate cumnatul, un tînăr cam la treizeci de ani. Tatăl ei era un bărbat de vreo cincizeci de ani, mic de statură. Stătea lîngă poartă, aproape nemiş-cat, cu panglica de doliu prmsă pe măneca costumu-lui. Figura lui mi-a amintit de aspectul străzilor imediat după inundaţie. Cînd am plecat, şi-a înclinat capul spre mine, fară vorbe, şi m-am înclinat şi eu în faţa lui.