Faptul că era nepotul lui Adam J. Patch îi dădea lui Anthony aceeaşi senzaţie de siguranţă socială pe care ar fi avut-o dacă i-ar fi descoperit pe cruciaţii europeni în arborele său genealogic. Era inevitabil; în ciuda exemplului celor din Virginia şi Boston, o aristocraţie bazată exclusiv pe bani implică în mod necesar posesia unei averi. Adam J. Patch, cunoscut şi sub numele de „Apucatul“1, părăsise ferma tatălui său din Tarrytown încă din ’61, pentru a se înrola într-un regiment de cavalerie din New York. Întors din război maior, dăduse iama pe Wall Street şi, în mijlocul agitaţiei, fumului, ovaţiilor şi răutăţii, strînsese vreo 75 de milioane de dolari. Asta îi mobiliză energiile pînă la 57 de ani. În acel moment se hotărî, după un atac grav de scleroză, să-şi dedice restul vieţii renaşterii morale a lumii. Deveni un reformator printre alţi reformatori. Rivalizînd cu eforturile grandioase ale lui Anthony Comstock, după care fusese botezat nepotul său, administră o serie de upercuturi şi lovituri la corp băuturii, literaturii, viciului, artei, doctoriilor minune şi teatrelor de duminică. Mintea lui, sub influenţa acelui mucegai care îi afectează, pînă la urmă, aproape pe toţi, dădu frîu liber întregii indignări a vîrstei. Dintre braţele unui fotoliu aflat în biroul său din Tarrytown, perora împotriva acestui temut duşman ipotetic, imoralitatea, o campanie care continuă timp de 15 ani, pe parcursul cărora el se arătă a fi un monomaniac turbat, deosebit de enervant şi insuportabil de plictisitor. Anul în care începe această poveste îl găsi epuizat; campania lui devenise haotică; 1861 se infiltra, încet, în 1895; gîndurile lui fugeau adesea înspre Războiul Civil, uneori spre soţia şi fiul său morţi, foarte rar către nepotul său, Anthony. Adam Patch se însurase devreme cu o doamnă anemică de vreo 30 de ani, Alicia Withers, care îi aduse 100 000 de dolari şi o excelentă intrare în mediile bancare din New York. Rapid şi oarecum năbădăios, ea îi născu un fiu şi, parcă devitalizată complet de măreţia acestei performanţe, se pierdu de atunci încolo în umbra spaţioasei camere a copilului. Băiatul, Adam Ulysses Patch, deveni un obişnuit al cluburilor, cunoscător al bunelor maniere şi călăreţ profesionist – la uluitoarea vîrstă de 26 de ani începu să-şi scrie memoriile, sub titlul Societatea New Yorkului, aşa cum am cunoscut-o. La vestea conceperii acestor memorii editorii se repeziră cu ofertele, dar cum după moartea lui ele se dovediră a fi extrem de prolixe şi insuportabil de plictisitoare, nu reuşiră să fie tipărite nici măcar într-o ediţie limitată. Playboy-ul de pe Fifth Avenue se căsători la 22 de ani. Soţia sa era Henrietta Lebrune, „contralta societăţii din Boston“, iar singurul copil al cuplului a fost botezat, la cererea bunicului său, Anthony Comstock Patch. Cînd s-a dus la Harvard, „Comstock“ a dispărut într-un iad adînc al uitării, pentru a nu mai apărea niciodată. Tînărul Anthony avea o poză cu tatăl şi mama sa împreună – atît de des se uitase la ea în copilărie încît aceasta căpătase impersonalitatea mobilei, însă oricine intra în dormitorul lui o privea cu interes. Înfăţişa un dandy al anilor ’90, zvelt şi arătos, stînd lîngă o doamnă înaltă, brunetă, cu manşon şi un început de crinolină. Între ei era un băieţel cu bucle lungi, castanii, îmbrăcat într-un costum de catifea, ca lordul Fauntleroy. Acesta era Anthony la cinci ani, în anul morţii mamei sale. Amintirile lui despre „contralta societăţii din Boston“ erau nebuloase şi muzicale. Era o doamnă care cînta, cînta, cînta, în camera de muzică din casa lor din Washington Square – uneori înconjurată de musafiri, bărbaţii stînd înţepeniţi pe marginea canapelelor, cu braţele încrucişate, iar femeile cu mîinile în poală, vorbind din cînd în cînd în şoaptă cu bărbaţii şi întotdeauna aplaudînd animat şi murmurînd admirativ după fiecare cîntec –, însă adesea cînta doar pentru Anthony, în italiană sau franceză sau întrun dialect groaznic, ciudat, despre care ea îşi imagina că e limba negrilor din Sud.