Din pragul „Cronicii”, Santiago privește bulevardul Tacna fără pic de afecțiune: automobile, clădiri inegale și decolorate, schelete de anunțuri luminoase pâlpâind în ceață, amiaza cenușie. Când sealesese praful de Peru? Un stol de băiețandri se strecoară printre mașinile oprite la semaforul de pe Wilson, trâmbițând titlurile ziarelor de după-amiază, și el o ia, încet, spre Colmena. Cu mâinilen buzunare, cu capu-n jos, se îndreaptă, flancat de mulțimea trecătorilor, spre Piața San Martin. El era ca Perul, el, Zavalita, sealesese praful și de el cândva, într-un moment anume. Gândește: când? în fața Hotelului Crillon, un câine vine să-i lingă picioarele: și dacă ești vreo potaie turbată? ia marș de-aici. 

Perul la pământ, Carlitos la pământ, toți dărâmați. Gândește: nimic de făcut. Vede o coadă lungă la stația de autobuze spre Miraflores, traversează piața și dă de Norwin, hei frățioare!, la o masă a Barului Zela, stai jos Zavalita, ținând în mână un pahar cu cocteil chilcano și întinzându-și picioarele spre lustragiu, fă-te’ncoa să cinstim ceva. Nu pare beat încă, Santiago se-așează și face semn lustragiului să se-ocupe și de pantofii lui. Da, acușica șefu’, gata șefu’, îi facem oglindă șefu’. — De-un veac nu te mai vede omu’, domn’ editorialist zice Norwin. Ți se pare mai acătării pagina cu Editorialul decât Știrile locale? 

— E mai puțin de lucru - ridică din umeri, s-o fi-ntâmplat în ziua când l-a chemat directorul, cere o bere Cristal de la gheață, Zavalita nu vrei să-l înlocuiești pe Orgambide?, că doar ești trecut prin Universitate și-ai putea scrie editoriale, nu, Zavalita? Gândește……