descarca-haruki-murakami-in-noapte-pdf

In faţa ochilor avem silueta unui oraş.
Il contemplăm din înaltul cerului, prin ochii unei păsări de noapte care străbate văzduhul. Cuprins în amplul câmp vizual, oraşul arată ca o vietate uriaşă. Sau poate ca un amalgam compus din organisme interconectate. Nenumărate artere împânzesc acest corp incert, pompează sânge şi reîmprospătează celulele fără încetare. Trimit informaţii noi şi le colectează pe cele vechi. Trimit noi materii de consum şi le colectează pe cele vechi. Trimit contradicţii noi şi le colectează pe cele vechi. în ritmul pulsului, corpul palpită în întregime, se înfierbântă şi freamătă. Este aproape miezul nopţii şi momentul maxim de activitate a trecut deja, însă metabolismul bazai care susţine viaţa funcţionează fără răgaz. Vuietul oraşului e ca un basso
continuo - un vuiet monoton, fără modulaţii, dar încărcat de prevestiri.
Privirea noastră alege un colţ intens luminat şi se focalizează asupra lui. Coboară lin, în direcţia acelui punct. E o mare de neoane multicolore, o zonă intens comercială.