Uneori destinul seamănă cu o furtună izolată de nisip care îşi schimbă cursul neîncetat. îţi schimbi ritmul de mers, încercând să o eviţi. Furtuna însă se schimbă şi ea, potrivindu-şi pasul după al tău. Schimbi din nou pasul, dar şi furtuna face la fel. Acest lucru se repetă la nesfârşit, ca un dans macabru cu îngerul morţii, chiar înainte de revărsarea zorilor. De ce? Pentru că furtuna nu este ceva fără legătură, venit de departe. Tu însuţi eşti furtuna. E ceva dinlăuntrul tău. De aceea, n-ai decât să te resemnezi şi să păşeşti drept în mijlocul ei, să-ţi aperi ochii şi urechile de nisip şi să o străbaţi pas cu pas. Acolo nu există nici soare, nici lună, nici direcţie, uneori nici măcar timp. E doar nisip fin şi alb, făcut parcă din oase fărâmate, care dansează în înaltul cerului. Imaginează-ţi o astfel de furtună.