Piele cenuşie moartă, putrezită, lăsând la vedere fâşiile ațoase ale muşchilor de dedesubt. Orbite înfundate, ca de cauciuc, în jurul ochilor căprui scânteietori. Însă ăştia chiar erau ai săi; se mişcau pe când se examina. Dinți stricați, ca boabele de porumb pe ştiulete, cu sânge printre ei. Chiar, ce mâncau zombii? Doar creieri, sau nu strâmbau din nas nici la măruntaie? 

Probabil că nu se dădeau în vânt după mărul caramelizat pe care îl mâncase ea mai devreme. Jet şi-a privit chipul în oglinda din Casa Oglinzilor Strâmbe, fața sa moartă, scuze, fața sa zombi. 

În regulă, ținuse masca pe față trei minute încheiate, aşa încât mama să nu se poată plânge, iar acum Jet nu putea să respire; aerul fierbinte cu miros de acadele i-o lipea de piele. Şi-a scos masca. Era tot palidă, ceva mai puţin cenuşie totuşi, însă oglinda îi lungea faţa rotundă, strâmbându-i sprâncenele groase şi nasul cârn. Părul blond, scurt era acum vâlvoi; electricitatea statică i-a bâzâit în palmă pe când îl netezea. 

-Jet? -La naiba! A tresărit. Oglinda schimonosea chipul aflat în spatele ei, îi turtea trupul musculos în pliuri de acordeon…….