Stau cu mâna tremurândă asupra tastaturii și încerc pe cât posibil să nu mă transform într-o fiară ce își caută prada în locuri bântuite. Mai sorb o gură de cafea, mai adulmec aerul rece al încăperii, mai aștept o minune. Ceea ce vei citi aici este un crâmpei de viață. Poate fi viața ta, viața unui prieten, a persoanei iubite, a părinților tăi. Poate fi viața unui necunoscut care se aruncă în larg în timp ce cu buzele flămânde își rostește ultimele cuvinte. Poate fi un testament. Un izvor de fapte ce a dus la un sfârșit imprevizibil. Acestea sunt memoriile mele. Dacă citești rândurile de față, te rog să stai și să reflecți la cele transmise. Sper să poți digera, să poți înțelege ce anume a condus la anumite fapte ale mele, ce a provocat trăirile și să încerci să scoți doar esențialul. Este povestea mea, dar la fel de bine ar putea fi povestea unui vagabond, a unui miliardar sau a unui muncitor de rând. Ce m-a determinat să las o urmă de-a mea în lume prin cuvinte a fost probabil teama de judecată. Mi-e frică de moarte și de ce aș putea să primesc când Dumnezeu va decide să urc la cer. Mi-e frică de momentul în care voi da față în față cu El și îi voi prezenta faptele mele. Poate, scriind această carte voi reuși să mă eliberez de mine însumi ca și atunci când mergi să te spovedești și să-i spui părintelui, care e mai aproape de Divinitate, tot ce ai pe suflet. Confesiunile mele sunt adânci, privesc direct în inima bolnavă de atâta mutilare sufletească. Probabil simt să mă extrapolez, să mă divid în nenumărate eu-ri doar pentru a primi iertarea. E târziu. Pentru tine în schimb, poate fi devreme. Învață să fii corect, să faci alegeri pe care să nu le regreți niciodată. Învață să fii stăpân pe tine, să nu te rătăcești și să devii conștient de toate câte te înconjoară. Poate, într-o zi toate acestea vor avea un sens. Vei rămâne cu ceva, o idee cât de mică, un impuls, o bătaie a inimii mai accelerată. Vindecarea nu înseamnă doar să mergi la un doctor și el să-ți dea medicamente, mai înseamnă și să ieși din tine, să te pui față în față cu tine însuți și să te vezi exact așa cum ești nu cum te văd ceilalți, ci cum ești în realitate. Recunosc, sunt un demon deghizat într-un înger 7 (metaforic vorbind). Eu azi așa mă simt după toate câte am făcut până la vârsta asta, iar dacă și tu te simți la fel, te rog nu îngenunchea în fața faptelor, lasă-le să plece. Consider că asta fac în aceste rânduri. Le dau drumul să curgă, să nu mă mai bântuie, să nu mă mai ucidă în fiecare noapte. Dacă aceste memorii vor reuși să producă un cutremur în ființa ta, mă declar mulțumit. Și de pe acum te avertizez: lasă-ți sufletul să se înspăimânte, inima să vibreze și mintea să rătăcească printre rândurile așternute.