Aniversarea zilei de naştere a lui Dimitrie se potrivise cum nu se poate mai bine cu programul de lucru al tatălui sau. In anul acela, 1961, 11 octombrie cădea într-o luni. singura zi din săptămâna când Grigore Cafanu îşi îngăduia sa plece din redacţie mai devreme de miezul nopţii. Funcţia de redactor sef al cotidianului Zori Noi acaparându-l cu totul, în vremea din urma el trecuse pe lângă aniversările celorlalţi doi fii. Trimisese atunci doar cumpărăturile prin şoferul însoţit de fotograful ziarului. Pe cheiul Dâmboviţei, pavat cu crâmpeie de piatra cubica alternate cu denivelări în care se strânsese apa ploii din ajun, zdruncfnaturile Pobedei gri se înteţiră. Şoferul reduse viteza, dar Grigore Cafanu nu-şi dădu seama, atent la zăngănitul sticlelor de suc şi şampanie din portbagaj, care începuse sa îngâne zdruncinăturile.

 — Mai uşor, tovarăşu’ Relu, spuse redactorul sef. Acum neam terminat treaba, nu mai trebuie sa ne grăbim. Zimbi: suntem în timpul liber. Zâmbetul sau avea o siguranţă de sine reţinută, inspirând încredere celor din jur. Plutea amintirea unui aer felin pe figura aceea fălcoasa şi pleşuva, cu privire decolorata. Şoferul reduse şi mai mult, lăsându-se depăşit de o bicicleta condusa de un om în palton lung, cu o servieta agăţată de ghidon. Se auzi clopotul insistent al tramvaiului din urma. Maşina ii ocupa şina. Tovarăşul Relu cobori geamul, învârtind foarte repede manivela de pe usa şi neîncetând în acest timp sa privească înainte. Frâna apoi sub botul tramvaiului, care abia….