Peste rufe fâlfâia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă. Trecură mai departe. 

- Noroc, şefule! aruncă unul. 

- Noroc! Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă şi pantaloni strânşi pe pulpe. Mijlocul şi-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută înţinte. Şedea şi privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Oraşul scânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mişuna vântul de vară. Gunoierii aprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. Se descălţară. 

Aveau tălpile negre, tăiate şi pline de răni. Le perpeleau la căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât nişte viţei, flocoşi şi răi. Lătrară spre groapă şi se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută şi osoasă, aplecată de şale îi alungă din preajma ei şi se depărtă. Dulăii îşi scuturau laţele, muşcându-şi puricii din blănile vechi. 

- Huo! Na pagubelor! strigă nevasta şi aruncă bolovani după ei. Ceata se împrăştie. Se strânse apoi mai departe. Gunoierii beau ţuică, plescăind din buzele arse de tutun. Sticla trecu din mână în mână. În jur se răspândi mireasma de prună veche, dulceamăruie. Cel mai bătrân sorbi de-a-n picioarele, ştergându-şi barba cu mâna lată şi păroasă. 

Muierea se uita la el, aşteptându-şi rândul. Le pusedinainte blide de tablă în care aburea o fiertură. Nu mai vorbi nici unul. Mestecau repede, cu poftă. Se auzeau lingurile izbite. Grigore S privi cu coada ochiului. Ceilalţi şedeau pe vine în jurul mesei cu trei picioare, luminaţi de flăcările focului. Aveau feţe ascuţite, prelungi. De sub şepcile murdare le ieşea părul întunecat pe frunţile înguste şi, sub cozoroace, privirile lacome nu slăbeau zeama din talere. Clefăiauneîntrerupt, urmăriţi de câini. Mâinile murdare apucau cu îndemânare. Dulăii se apropiară, încăierându-se. Femeia le aruncă o bucată tare depâine. Se iscă o bătălie înfricoşătoare. 

Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâşiară urlând, îşi apucară beregăţile, căzură unul peste altul şi căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuţindu-i cu alte bucăţi pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză roşie, pierită. Fumau sprijiniţi în cozile lopeţilor. Erau osteniţi şi strânseră paiele rare din jur. Se lungiră unul câte unul pe pământ. Împrejur mirosea a bălegar încins. Începea o noapte liniştită. Câinii se ogorâră lângă gunoieri, îngenuncheară pe labele dinainte, mişcară cozile groase şi hămăiră scurt, stins. Încet, îşi lăsară capetele lungi şi mândre pe gheare şi moţăiră cu ochii deschişi. Femeia îmbuca deoparte. Se uita rar spre Grigore şi întingea miezul de pâine în resturile răcite. Se auziră cocoşii din mahalalele vecine. Dinspre câmpul întins şi pustiu al Cuţaridei, mai răzbeau înjurăturile căruţaşilor. Glodul răsuna sub copitele cailor. Într-o parte se desluşeau câteva străzi înguste cu case joase. Când îşi adusese Grigore nevasta şi lopata să-şi sape bordeiul, împrejur nu era ţipenie de om. Un an de zile păzise singur tinichelele gropii şi gura ei adâncă. De primăvara până dădea viscolul mai schimba o vorbă, două cu gunoierii. 

Ăştia erau nişte drăngălăi de la ţară, cam leneşi şi hoţi, slugărind Bucureştiul, cărând tot ce lepăda oraşul. Mureau de tineri, loviţi de oftică. N-aveau Dumnezeu, nici prieten, nici neamuri. Trăiau cumuieri fără căpătâi ca şi ei. Acestea le lepădau copiii prin şanţurile Cuţaridei. Altfel, băieţi veseli. Soseau dimineaţa la rampă, fluierând şi înghiontindu-se, împingând tumbăraiele grele, pline de gunoaie. Pe umeri, purtau mături lungi de nuiele. Desculţi şi flămânzi, beţivi şi răi, trebuia săţipi la ei ca să te asculte, că şi el avea o socoteală aici, lua leafă de la stat, păzea lucruri. Când se mai îmbătau, haidamacii îşi spuneau printredinţi: