Domnul Donnelly, profesorul de educaţie fizică, încheie devreme antrenamentul de atletism, în ziua aceea, pentru că tatăl lui Henry Fuller venise la liceu să-l vestească pe băiat că, tocmai au primit o telegramă de la Washington, prin care erau anunţaţi că, fratele lui a fost ucis în timpul luptelor din Germania. Henry era cel mai bun aruncător de suliţă al echipei. Domnul Donnelly îl trimise să se schimbe şi îi permise să plece acasă cu tatăl său. Apoi fluieră adunarea întregii echipe şi le spuse băieţilor că suspendă restul antrenamentului în semn de respect pentru durerea colegului lor. Echipa de baseball însă, îşi continuă antrenamentul pe teren, căci, niciunul din membrii ei nu îşi pierduse fratele în după-amiaza aceea. Rudolph Jordache (doi douăzeci la cursa cu obstacole) se duse la vestiar şi făcu un duş, deşi nu alergase atâta încât să transpire. Acasă nu avea niciodată destulă apă caldă, de aceea, când avea prilejul, folosea duşul de la sala de gimnastică. Liceul fusese construit în 1927 – când toată lumea avea bani – cu duşuri spaţioase unde întotdeauna curgea apa caldă. Ba chiar exista şi un bazin cu apă, unde Rudolph înota de obicei câteva minute, după terminarea antrenamentului. Astăzi însă, renunţă la obiceiul său din respect faţă de memoria soldatului căzut la datorie. La vestiar băieţii vorbeau în şoaptă şi nimeni nu se ţinea de glume, aşa cum făceau totdeauna. Smiley, căpitanul echipei, se urcă pe o banchetă şi exprimă părerea că, dacă se va organiza o slujbă funerară pentru fratele lui Henry, ar trebui să pună mână de la mână şi să cumpere o coroană de flori. Cincizeci de cenţi de căciulă vor fi de-ajuns, socotea el. Privind feţele băieţilor ghiceai repede cine putea şi cine nu putea să-şi dea obolul. Rudolph nu era în stare să economisească cincizeci de cenţi, dar se strădui să adopte o atitudine degajată, ca şi când ar fi putut. Băieţii care acceptară propunerea fără să şovăie făceau parte din acele familii înstărite care le cumpărau costume noi din centrul New York-ului înainte chiar de încheierea anului şcolar. Rudolph îşi procura hainele de la magazinul universal al lui Bernstein, din oraşul Port Philip. Era îmbrăcat corect, cu cravată, pulover sub hanorac şi pantaloni cafenii, rămaşi de la un costum a cărui haină se tocise la coate. Şi Henry Fuller făcea parte din băieţii care se îmbrăcau la New York, dar Rudolph era încredinţat că astăzi nu îi ardea de nimic. Rudolph părăsi repede vestiarul, căci nu avea chef să plece spre casă împreună cu ceilalţi colegi, trăncănind despre fratele lui Henry Fuller. Nu era prieten în mod deosebit cu Henry, un tip cam prostănac, aşa cum sunt de obicei halterofilii, şi nici nu voia să pară că ar nutri cine ştie ce simpatie pentru el. Şcoala se afla într-un cartier rezidenţial al oraşului, spre nord-est de centrul comercial şi era înconjurată de case cu câte un zid comun, construite pentru uzul unei singure familii, cam în acelaşi timp cu şcoala, pe vremea când oraşul era în plină dezvoltare. Iniţial clădirile se asemănau, dar cu trecerea anilor proprietarii le văruiseră şi le vopsiseră uşile în diverse culori, apoi mai adăugaseră o ferestruică arcuită sau un balcon, încercând în van să dea o notă aparte. Cu cărţile în mână, Rudolph păşea pe trotuarele denivelate din vecinătate. Era o zi răcoroasă, nu prea rece, de primăvară timpurie, ce îi crea o stare de bună dispoziţie sărbătorească, întărită şi de încălzirea uşoară de după scurtul antrenament. Copacii înmuguriseră, iar ici-colo mugurii plesniseră lăsând să apară frunzele.