Isaac Asimov 

PARTEA ÎNTÂI. Generalul l. În căutarea magicienilor. BEL RIOSE… În cariera sa relativ scurtă, Riose şi-a câştigat titlul de „Ultima dintre figurile imperiale”, şi pe bună dreptate. Un studiu al campaniilor lui ni-l înfăţişează ca pe egalul lui Peurifoy prin capacitatea strategică şi superior acestuia prin priceperea de a folosi oamenii. Faptul că s-a născut în zilele de declin ale Imperiuhti l-a împiedicat să egaleze rezultatele lui Peurifoy în postura de cuceritor. Cu toate acestea, a avut şi el momentul său de măreţie când, ca primul dintre Generalii Imperiului care au purtat lupte cu Fundaţia, a înfruntat-o bărbăteşte… ENCICLOPEDIA GALACTICA. BEL RIOSE călătorea fără escortă, ceea ce, potrivit etichetei Curţii, nu era chiar recomandabil pentru conducătorul flotei staţionate într-un sistem stelar încă nestatornic de la Hotarele Imperiului Galactic. Bel Riose era însă tânăr şi energic – îndeajuns de energic pentru a fi trimis cât mai la marginea Universului de către o Curte lipsită de sentimente şi animată de calcule reci. În plus, era împins de o vie curiozitate. Istorii ciudate şi greu de crezut, repetate şi îmbogăţite de fantezia a sute de oameni şi cunoscute confuz de alte mii de oameni, ridicau semne de întrebare asupra adevărului lor, iar posibilitatea unei confruntări militare aducea calităţile lui în atenţia tuturora. Acest amestec era tulburător. Coborî din demodatul vehicul de teren pe care-l conducea şi ajunse la destinaţie: un conac lipsit de strălucire. Aşteptă. Un bătrân îi deschise uşa, deşi ochiul fotonic ce-o supraveghea era activ. Bel Riose îi zâmbi bătrânului. 

— Sunt Riose… 

— V-am recunoscut. (Bătrânul rămase ţeapăn, fără să-şi exprime surpriza în vreun fel.) Cu ce treburi? Riose făcu un pas înapoi, cu un gest de supunere. 

— Treburi de pace. Dacă sunteţi Ducem Barr, v-aş cere îngăduinţa de a purta o discuţie. Ducem Barr se retrase în lături şi în interiorul casei pereţii începură să emită lumină. Când intră generalul, casa era luminată ca ziua. Atinse pereţii biroului, apoi îşi privi atent vârful degetelor. 

— Aveţi aşa ceva pe Siwenna? Un zâmbet fugar apăru pe chipul lui Barr. — Nici nu există în altă parte, cred. Întreţin instalaţia singur, atât cât mă pricep. Trebuie să-mi cer scuze că v-am făcut să aşteptaţi la uşă. Sistemul automat semnalează prezenţa vizitatorilor, dar n-o mai deschide. — Nu mai faceţi faţă reparaţiilor? întrebă generalul cu o uşoară ironie. 

— Nu mai există piese de schimb. Vă rog să luaţi loc, domnule. Beţi ceai? 

— Pe Siwenna? Stimate domn, este imposibil să fii atât de nepoliticos încât să refuzi ceaiul în aceste locuri. Bătrânul patrician se retrase înclinându-se discret, ceea ce ţinea de politeţea moştenită de la aristocraţia ci-devant *, aparţinând unui secol defunct. Ci-devant (lb fr.) – De viţă veche (n.t.). Riose privi cum se îndepărtează silueta gazdei sale şi găsi că actul studiat de bună-cuviinţă nu-l prindea prea bine. Educaţia lui fusese pur militară, iar experienţa de viaţă aidoma. Dacă ar fi să folosim un clişeu verbal, văzuse moartea cu ochii de multe ori, dar întotdeauna tangibilă şi familiară. Prin urmare, n-ar fi un neadevăr dacă am spune că adulatul leu al Flotei a Douăsprezecea se înfiora în camera pe care o simţi, dintr-o dată, rece şi demodată.