E ca şi cum ai dansa stând jos. Strânge – bate ritmul – dă drumul – răsuceşte-te. Mâna stângă – piciorul drept – mâna stângă – mâna dreaptă. Totul se desfăşoară într-o sincronizare perfectă a ritmului şi, de fiecare dată când apăs acceleratorul înfierbântat, gumat şi îmbrăcat în cauciuc, nou-nouţa, abia înşeuata motocicletă BMW K1200, cântărind două sute optzeci de kilograme şi având 130 de cai putere, saltă înainte asemenea unui cal pursânge sub cravaşa jocheului. Şi un alt instantaneu al mult prea evaluatei zone rezidenţiale Long Island se mistuie în ceaţa drumului. Este vineri noapte, weekendul în care se sărbătoreşte Memorial Day11, şi mai sunt numai cincisprezece minute până la începerea celei dintâi petreceri care deschide un alt anotimp glorios pentru locuitorii din Hampton. Şi nu este vorba despre o petrecere oarecare. Ci despre Marea Petrecere. Acea intimă reuniune de 200 000 de dolari dată în fiecare an de Barry Neubauer şi de soţia lui, Campion, în casa lor de 40 de milioane de dolari de pe plaja din Amagansett. Şi eu sunt în întârziere. O aduc în a patra, smucesc iar de accelerator şi de data asta am senzaţia că zbor. Gonesc spre petrecere pe Autostrada 27 ca un Hell's Angel pe motocicleta lui. Genunchii îmi sunt puternic strânşi în jurul luciosului rezervor bleumarin de benzină, şi ţin capul atât de aplecat în bătaia vântului, încât aproape că îi ating. E un lucru bun că această mică întindere de 1 Sărbătoare naţională în SUA, în care sunt comemoraţi militarii americani căzuţi în războaie. Se sărbătoreşte în ultima zi de luni a lunii mai. (n.tr.) şaptesprezece kilometri care separă Montauk de Amagansett e dreaptă şi netedă ca o panglică şi iată că, în momentul în care trec de localurile pentru turişti La Cyril, La Scoica şi Prânz, acul indicatorului de viteză arată 150. De asemenea, faptul că obişnuiam să împart camera cu Billy Belnap e un lucru bun. Cu reputaţia celui mai războinic delincvent juvenil din East Hampton High, Billy a ajuns pe statul de plată al Departamentului de Poliţie din East Hampton. Chiar dacă nu-l pot vedea, ştiu că este acolo, ascuns printre tufişuri în maşina lui de serviciu albastru cu alb, fluierând după cei care depăşesc viteza legală şi frământând în mâini o pungă plină cu gogoşi de la Dressen. Îi fac semn cu farurile în timp ce spintec drumul. 2 N-ai zice că o motocicletă poate fi un loc unde să poţi gândi în linişte. Şi, de regulă, nici nu prea o fac, pentru că prefer să las despicarea firului în patru pe seama fratelui meu mai mare Jack şi a Facultăţii de Drept pe care o face. Dar în ultima vreme am rumegat gânduri noi de fiecare dată când am urcat pe motocicletă. Poate că asta se datorează faptului că, odată urcat pe motocicletă, rămâi singur cu tine însuţi. Sau poate n-are nimic de-a face cu motocicleta şi e doar un semn că încep să îmbătrânesc.