PROLOG

Chiar dacă sunt executate cu mai puţină stângăcie, piesele din această carte nu diferă de cele care alcătuiesc volumul anterior. Două dintre ele îngăduie, poate, o menţiune mai amplă: Moartea şi busola şi Funes cel ce nu uită. Cea de-a doua este o lungă metaforă a insomniei Cea dintâi, în pofida numelor germane şi scandinave, se petrece într-un Buenos Aires de vis: întortocheata Rue de Toulon este Promenada Julio; Triste-le-Roy este hotelul unde Herbert Ashe a primit, şi poate nu a citit, volumul al unsprezecelea dintr-o enciclopedie iluzorie. După ce am redactat această ficţiune, m-am gândit la posibilitatea de a amplifica timpul şi spaţiul în care se desfăşoară: răzbunarea ar putea fi moştenită; termenele ar putea să se numere cu anii, poate cu veacurile; prima literă a Numelui ar putea fi articulată în Islanda; cea de-a doua, în Mexic; cea de-a treia, în Hindustan. Este nevoie oare să mai adaug că secta Hasidim include sfinţi şi că sacrificarea celor patru vieţi pentru a obţine cele patru litere pe care le impune Numele este o fantezie pe care mi-a dictat-o forma povestirii mele? Posi-scriptum din 1956. 

— Am adăugat la această serie trei povestiri: Sudul, Secta Fe'nix şi Sftrşitul. în afară de un personaj – Recabarren – a cărui imobilitate şi pasivitate slujea drept contrast, nimic sau aproape nimic nu este invenţia mea în cuprinsul scurt al ultimei povestiri; tot ce se află în ea există implicit într-o carte celebră, iar eu am fost primul care a descifrat-o sau, cel puţin, am făcut cunoscute rezultatele acestei operaţii. în alegoria lui Fenix mi-am asumat sarcina de a sugera un fapt comun – Secretul – într-un mod şovăitor şi treptat, care să se dovedească până la urmă lipsit de echivoc; nu ştiu până unde m-a însoţit norocul. Despre Sudul, care este probabil cea mai bună din aceste povestiri, e de ajuns să-l previn pe cititor că este cu putinţă să fie citită ca o naraţiune directă a unor fapte cu caracter epic, dar şi în alte feluri.