— Sunt însărcinată, Alex. Tot ce ţine de acea noapte e atât de clar pentru mine! Încă mai e, după tot acest timp, după toţi anii care au trecut, după tot ce s-a întâmplat, criminalii îngrozitori, crimele uneori rezolvate, alteori nu. Eram în dormitorul întunecat cu braţele înlănţuite uşor în jurul taliei soţiei mele, Maria, cu bărbia pe umărul ei. Aveam treizeci şi unu de ani pe atunci şi nu fusesem niciodată mai fericit în viaţa mea. Nimic nu se putea compara măcar cu ce împărtăşeam noi, eu, Maria, Damon şi Jannie. Era în toamna lui 1993, cu un milion de ani în urmă, după cum mi se pare acum. Mai era şi trecut de două dimineaţa, iar micuţa noastră Jannie tuşea ceva de groază. Biata fetiţă fusese trează cea mai mare parte din noapte, cea mai mare parte din ultimele nopţi, mare parte din tânăra ei viaţă. Maria o legăna uşor pe Jannie în braţe, murmurând cântecul Eşti atât de frumoasă, iar eu o cuprinsesem pe Maria în braţe, legănând-o la rândul meu. Eu mă trezisem primul, dar nu putusem să o adorm din nou pe Jannie, orice şmecherii aş fi încercat. Maria venise şi luase copilul cam după vreo oră. Amândoi trebuia să mergem la serviciu dimineaţa devreme. Eu lucram la un caz de crimă. — Eşti însărcinată? am zis eu cu gura pe umărul Mariei. — Prost moment, nu, Alex? Mai poţi să-ţi închipui tuse din asta pe viitor? Suzete? Alte scutece murdare? Nopţi ca asta? — Nu-mi place mie prea mult partea asta. Să stau treaz până târziu, sau devreme, cum s-o zice. Dar iubesc viaţa noastră, Maria! Şi sunt încântat că o să mai avem un copil. Fără să mă desprind de Maria, am pornit muzica de la caruselul muzical care atârna deasupra pătuţului lui Janelle. Am dansat fără să ne mişcăm din loc pe melodia Cineva care să mă vegheze. Apoi ea îmi întoarse un zâmbet frumos de-al ei, în parte timid, în parte jucăuş, cel de care mă îndrăgostisem poate chiar în prima seară când o văzusem. Ne întâlniserăm la camera de gardă a spitalului St. Anthony, în timpul unei urgenţe. Maria îl adusese pe unul dintr-o bandă, victimă a unei împuşcături, un client de-al ei. Era o asistentă socială foarte dedicată şi luase o atitudine protectoare – mai ales că eu eram un temut detectiv de la Omucideri, poliţia metropolitană, iar ea nu prea avea încredere în poliţie. De altfel, nici eu. Am strâns-o mai tare în braţe pe Maria.