Acțiunea romanului se petrece în Oak Creek:

“Am privit prin obiectivul aparatului câmpurile nesfârșite de iarbă, de grâu și dealurile line. În spatele gardurilor care îngrădeau casele de-a lungul străzii pe care locuia mătușa mea era o alee improvizată. Curtea din spate a vecinilor noștri era separată de marea nesfârșită de grâu și rapiță prin două urme de roți pe o fâșie de iarbă. Era o priveliște monotonă, dar, când apusul stropea cerul în nuanțe de portocaliu, roz și purpuriu, eram convins că nu există un loc mai frumos pe lume.

Oak Creek nu era pustietatea tristă pe care mi-o descrisese maică-mea, ci mai degrabă o adunătură de vremuri apuse.”

O fetiță și tatăl ei înmormântează cățelul familiei, iar Elliott este martorul nevăzut al acestui moment:

“— Mulțumesc că m-ai protejat.”

De ce sau de cine a protejat-o câinele? Acesta este misterul care se cere scos la lumină.

“Mă deranja că nu știam dacă fata stătea acolo, pe jos, pentru că se simțea mai în siguranță cu câinele ei mort decât s-ar fi simțit înăuntru.”

Așa să fie oare? Nu ne rămâne decât să aflăm.

Încă din prolog aflăm că Elliott locuiește la sora mamei sale și la unchiul John, că provine dintr-o familie în care tatăl îi bate mama, iar aceasta îl iartă mereu și-i găsește scuze.

”— Nu face asta. Nu face o promisiune decât dacă poți s-o ții.

— Uneori se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla.

— O promisiune nu e o intenție bună, mamă.”

Elliott și Catherine leagă o prietenie care se dezvoltă și se bazează pe încredere… dar, la un moment dat, din motive ce nu țin de voința băiatului, acesta pleacă din oraș fără a avea ocazia să-și ia rămas bun…

După o vară frumoasă alături de Elliott, Catherine primește vestea că băiatul urmează să plece a doua zi. Și pentru ca totul să fie și mai dramatic, tatăl fetei face un atac de cord și este dus la spital. Apoi fata și mama ei merg și ele, deoarece mama fetei nu se simte deloc bine…

Între timp, Elliott este obligat de mama lui să plece fără a-și lua rămas-bun de la ea, ceea ce pe băiat îl macină. Când în sfârșit puștiul reușește să-și sune mătușa, află că tatăl lui Catherine a murit și că aceasta și mama ei nu primesc pe nimeni. Cele două aveau două săptămâni de când nu le mai văzuse cineva…

“Lucrurile stăteau așa de când murise tata. Mama nu-mi mulțumise niciodată și nici nu recunoscuse ce făceam pentru amândouă; nu că m-aș fi așteptat s-o facă. Acum viața noastră se rezuma la traiul de pe-o zi pe alta. Orice altceva mi se părea copleșitor și nu-mi permiteam luxul să mă dau bătută.”

Reîntâlnirea celor doi provoacă durere în sufletul lui Catherine și multă suferință. Iar Elliott dorește să vorbească cu ea, să-i explice situația… dar Catherine este refractară la tot ce încearcă Elliott, încearcă să se mențină la distanță de el. Se pare, totuși, că soarta este decisă să-i tot aducă împreună!

Iar colegii lui de echipă de la școală sunt hotărâți să-i spună multe despre ea și familia ei…

“— Trebuie să te avertizez, a continuat Scotty. Toată familia ei e piază rea. Adică generații întregi. Au otrăvit tot orașul, pe urmă au dat faliment. Taică-su a murit, iar maică-sa e o dubioasă. Catherine… Tu ai putea să obții o bursă, poate chiar să joci la profesioniști. Ar trebui să te ții departe de ea.”

Cu toate avertizările celor din jur, Elliott petrece din ce în ce mai mult timp cu Catherine. O învață să conducă mașina…

“A chicotit pentru prima oară de când o revăzusem, iar râsul ei semăna cu un clopoțel de vânt, o simfonie și un imn triumfal în același timp. Era fericită și nu-mi doream decât să mă relaxez și s-o privesc cum se bucură de acest moment.”

O invită la unul din meciurile lui de-acasă, apoi să ia cina cu familia lui. Kay — mama lui Elliott, o tratează cu multă răceală pe Catherine, dar unchii lui sunt cu mult mai calzi.

Se pare că relația celor doi merge din ce în ce mai bine, Elliott este deschis și sincer cu fata, deși pe ea nu prea o înțeleg. Este mult prea tăcută și ceva ascunde… sunt curioasă despre ce este vorba.

“Juniper”, casa – pensiune a mamei ei, este un loc ciudat, unde se cazează o adunătură pestriță de oameni care nu prea inspiră încredere. Iar pe mama lui Catherine nu o înțeleg deloc. Nu face nici cel mai mic efort pentru fiica ei, ba din contră, o face pe Catherine să se simtă datoare să muncească la pensiune…

“— Nu pleci, a spus ea în cele din urmă. Am discutat despre asta.

— Cine a discutat?

— Oaspeții și cu mine. Noaptea trecută. Am căzut de acord.

— Ați căzut de acord? Mamă, am spus eu rugător, despre ce vorbești? Oaspeții nu pot lua hotărâri pentru mine. Nici tu nu poți.

— O să rămâi.

— Meciul se ține la o oră jumate distanță de aic, am spus eu pe un ton rugător.

— După ce termini liceul, o să am nevoie de tine aici. Nu poți să pleci.”

Îmi vine să o scutur puțin pe mama ei. Se poartă ca un copil mic și alintat, căruia toată lumea trebuie să îi facă pe plac.

Merge la un meci în Yukon, iar Presley — dușmanul ei de când era mică, le promite o răzbunare pe măsură dacă vin la meci… ei și prietenei ei Madison… Dacă farurile sparte ale mașinii lui Madison nu sunt o dovadă, oare ce se întâmplă?

Acest roman al autoarei Jamie McGuire este pur și simplu deosebit! O poveste de viață plină de emoție, prietenie, încredere și suferință, durere și fericire.

Toate luminițele este cartea maturizării și a speranței în ceva mai bun, care așteaptă la finalul luptei.

Elliott are o izbucnire nervoasă și se bate cu un coleg de școală la singura petrecere la care merge în Oak Creek:

“— … Luni, la școală, o să auzi că mi-am pierdut mințile. Mi le-am cam pierdut. Nu-mi amintesc mare lucru. Cruz arată jalnic.”

Dar, Catherine îl încurajează că totul va fi bine.

Momentul dramatic al cărții are loc când se descoperă dispariția lui Presley, iar Elliott este cel bănuit…

De aici, autoarea Jamie McGuire ne arată că elevii pot fi adevărați monștrii. Prietenele lui Presley o atacă pe Catherine cu un cuțit în incinta școlii, fata este disperată deoarece nu știe de ce sunt bănuiți ea și Elliott.

“— Până se calmează situația, o să primești temele și o să ți le faci la mine în birou.”

Totul devine din ce în ce mai dramatic, Catherine este pusă în fața unei alegeri care, indiferent de opțiune, îi va produce suferință. Iar Elliott este în continuare suspect pentru dispariția tinerei.

Ce se va întâmpla până la urmă cu cei doi tineri care au în față întreg viitorul?

Este cartea care ne arată că există oameni cărora le pasă de viețile copiilor, de toate traumele prin care trec aceștia.

O poveste de viață care-ți aduce lacrimi pe față, te macină durerea pe interior când te gândești la câte suferă doi tineri care nu au nici o vină și care ar trebui să fie protejați.

“— Nu e ciudat că luminile par mult mai frumoase în întuneric? a întrebat ea.

— Ca stelele, am zis eu. Obișnuiam să mă uit pe fereastra de la dormitor, jos, la luminile aliniate pe strada noastră. Primăria n-a mai schimbat becurile arse și asta m-a deranjat până când mi-am dat seama că așa vedeam mai bine stelele.”

Autoarea mi-a rezervat șocul vieții spre finalul romanului. Nu mă așteptam la o asemenea răsturnare de situație… chiar deloc!

O poveste de dragoste care trece peste toate greutățile și piedicile care apar și rezistă în timp. Doi eroi care înfruntă viața cu un curaj aparte!