Căpitanul Dominika Egorova din SVR, Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse, își trase în jos tivul rochiței negre, pe când se strecura prin mulțimile de pietoni din îmbulzeala haotică, scăldată de luminile roșii ale neoanelor de pe Boulevard de Clichy, în Pigalle. Tocurile ei negre răsunau pe trotuarul parizian în timp ce înainta cu bărbia sus, fără să scape din priviri capul sur al iepurelui pe care-l vedea în față – filajul individual al unei ținte care se deplasa pe jos, una dintre abilitățile cele mai dificile în practica pe teren. Dominika îl urmărea de la distanță, schimbându-și succesiv tactica: ba mergea în paralel cu el pe insula despărțitoare din centrul bulevardului, ba rămânea în spatele pietonilor de la începutul serii, pentru a-și ascunde profilul de filaj. Bărbatul se opri să-și cumpere un kebab, mai mult ars – în mod tipic din carne de porc în cartierul acesta creștin –, de la un vânzător care întețea cărbunii din tava grătarului său mic cu o bucată de carton îndoit, trimițând ocazional scântei în trecători și învăluind strada în norișori de fum cu arome de coriandru și chili. Dominika rămase în urmă, în spatele unui stâlp stradal: era improbabil ca iepurele să se folosească de oprirea aceea pentru a-și verifica spatele – în ultimele trei zile se dovedise complet indiferent la ceea ce se petrecea în jurul său pe stradă. Cu toate acestea, nu dorea să fie observată prea devreme. Destule alte personaje ale străzii o remarcaseră deja trecând prin mulțime – picioare de balerină, bust regal, ochi albaștri-electric – adulmecându-i parfumul, căutându-i atuurile sau slăbiciunile. Din două priviri experte, Dominika cercetă grădina zoologică de chipuri, dar nu simți pe ceafă fiorul care s-o anunțe începutul vreunei probleme. Iepurele, un iranian, termină de smuls cu dinții bucățelele de carne și aruncă țepușa scurtă în rigolă. Se părea că musulmanul ăsta șiit nu avea scrupule să mănânce carne de porc – ori să-și afunde capul între picioarele prostituatelor, de altfel. Porni mai departe și Dominika își reluă filajul. Un tânăr neras și oacheș de desprinse de lângă prietenii lui, rezemați de geamul aburit pe dinăuntru al unui local de tăiței asiatici, se apropie de Dominika și-și trecu un braț pe după umerii ei. — Je bande pour toi, rosti în franceza stricată a magrebienilor.

Voia s-o agațe. Iisuse! Dominika nu avea timp pentru așa ceva și simți cum impulsul ce-i mocnea în stomac îi năvăli în brațe. „Nu. Fii de gheață”. Îi scutură brațul, îi împinse fața într-o parte și-și văzu de drum. — Va voir ailleurs si j’y suis – caută-mă-n altă parte, rosti ea peste umăr. Tânărul se opri instantaneu, făcu un gest obscen și scuipă pe trotuar. Dominika regăsi capul grizonant al iranianului tocmai când acesta ajungea în La Diva, trecând printre reclamele luminoase ce încadrau intrarea clubului de noapte. Ea se apropie fără grabă de ușă, zări draperia de catifea groasă și-i acordă o secundă în plus acestui bărbat micuț care purta în minte secretele nucleare ale Republicii Islamice Iran. Era prada ei, o țintă a spionajului rus. Dominika își trecu apăsat tăișul voinței peste piatra de ascuțit a minții. Urma să fie o tentativă de racolare, o ambuscadă, un act coercitiv, o încercare de a convinge un străin să i se alăture, și estima că avea cincizeci la sută șanse de a-l convinge în următoarea jumătate de oră. În seara asta Dominika își purta părut castaniu despletit pe umeri, cu cârlionții acoperindu-i un ochi, ca o dansatoare apașă din anii 1920. Avea ochelari cu rame dreptunghiulare din baga și lentile fără dioptrii, o Lois Lane pariziană ieșită noaptea la plimbare. Totuși, efectul de funcționară era anulat de rochia neagră, mulată pe corp, și de pantofii Louboutin cu toc. Ca fostă balerină, avea picioare frumoase cu gambe musculoase, deși umbla cu un șchiopătat aproape imperceptibil, deoarece laba piciorului drept îi fusese distrusă de un rival de la Academia de Balet, când Dominika avea 20 de ani. Paris. Dominika nu mai respirase aerul Occidentului după ce revenise în Moscova în urma unui schimb de spioni ce avusese loc pe un pod din Estonia cu luni în urmă. Imaginile schimbului începuseră să se estompeze, sunetele pașilor ei de atunci pe podul umed, argintiu, erau tot mai înăbușite, învăluite în ceața din noaptea aceea. Când se întorsese acasă, trăsese adânc în piept aerul Rusiei; era țara ei, Rodina, patria-mumă, dar esența proaspătă a pădurilor de pini și a pământului negru și mănos era întinată de miasma corupției fluide, aidoma cadavrului unui rozător sub parchet. Bineînțeles, fusese primită cu entuziasm, cu onoruri elaborate și felicitări din partea unor oficiali stângaci. Se prezentase imediat la sediul central al SVR – cunoscut pe scurt drept „Centrul” – dar revederea colegilor din Serviciu, turma de siloviki, elita „unsă”, îi prăbușise moralul. „La ce te așteptaseși?” se întrebase.