Stăteau toți patru în jurul mesei și se uitau la coș. — Cine este destinatarul? a întrebat comandantul. William a citit textul scris de mână de pe etichetă. La Mulți Ani Comandante Hawksby! — Mai bine l-ai deschide, detectiv Warwick, a spus Hawk, lăsându-se pe spătarul scaunului. William s-a ridicat, a desfăcut cele două curele de piele și a săltat capacul uriașului coș de răchită care era plin cu ceea ce tatăl lui ar fi numit „bunătăți”. — În mod sigur, cineva ne apreciază, a spus inspector șef detectiv Lamont, luând o sticlă de Scotch din coș, încântat să constate că era un Black Label. 

— Și, ne cunoaște, de asemenea, slăbiciunile, a spus comandantul, în timp ce scotea o cutie de trabucuri Montecristo și o punea pe masă, în fața lui. E rândul tău, detectiv Roycroft, a adăugat el, învârtind între degete unul din trabucurile cubaneze. Jackie a desfăcut fără grabă ambalajul altui pachet pentru a descoperi un borcan de foie gras, un lux mai presus de salariul ei. 

— Și în cele din urmă, detectiv Warwick, a spus comandantul. William a cotrobăit cu mâna prin coș până a dat de o sticlă de ulei de măsline din Umbria, despre care știa că era preferatul lui Beth. Era pe punctul să se așeze, când a observat un plic micuț. Îi era adresat Comandantului Hawksby QPM și se specifica: Personal. I l-a dat șefului. Hawksby a deschis plicul și a extras o carte de vizită cu un text scris de mână pe ea. Figura lui nu avea nicio expresie, cu toate că mesajul nesemnat nu putea fi mai clar. Să fii mai norocos data viitoare! După ce cartea de vizită a făcut înconjurul mesei, zâmbetele sau transformat în încruntare și cadourile recent dobândite au fost puse repede înapoi în coș. — Știți ce înrăutățește mai tare situația? a întrebat comandantul. Chiar este ziua mea. 

— Și asta nu e tot, a spus William, care le-a povestit apoi despre conversația lui cu Miles Faulkner, la Fitzmolean, după dezvelirea picturii lui Rubens, Coborârea lui Hristos de pe cruce. 

— Dar, dacă Rubens-ul e fals, a spus Lamont, de ce nu-l arestăm pe Faulkner și nu-l trimitem înapoi la Old Bailey, iar domnul Justice Nourse va șterge cuvântul suspendat din sentința lui și-l va închide pentru următorii patru ani? — Nimic nu mi-ar face mai mare plăcere, a spus Hawksby, dar, dacă se dovedește că pictura este originalul, Faulkner și-ar fi bătut joc de noi a doua oară și, aceasta, în cel mai public domeniu. William a fost luat prin surprindere de următoarea întrebare a comandantului. — Ai prevenit-o pe logodnica ta că Rubens-ul ar putea fi un fals? 

— Nu, sir. M-am gândit să nu-i spun nimic lui Beth până nu decideți ce direcție va lua acțiunea noastră. — Bun. Hai să continuăm așa. Asta ne dă puțin mai mult timp să ne gândim care trebuie să fie următoarea noastră mișcare, pentru că trebuie să începem să gândim ca Faulkner, dacă urmărim să-l doborâm vreodată pe blestematul ăsta. Acuma, luați chestia asta din fața mea, a cerut el, arătând spre coș. Dar nu înainte de a căuta ceva amprente – nu că m-aș aștepta ca expertul nostru să găsească și altele decât pe ale noastre și, posibil, pe ale vânzătorilor nevinovați de la Harrods. William a luat de pe masă coșul de nuiele și l-a dus în camera alăturată, unde a întrebat-o pe Angela, secretara comandantului, dac-ar vrea să-l trimită la D705, pentru luarea amprentelor. N-a putut să nu remarce că Angela a fost puțin dezamăgită. — Speram să capăt sosul de merișor, a recunoscut ea. Când, după câteva minute, s-a întors în biroul șefului, a rămas uluit când a găsit restul echipei bătând în masă cu palmele. — Ia loc, detectiv-sergent Warwick, l-a invitat comandantul. — Coristul a rămas fără glas, a spus Lamont. — Nu va dura mult, a promis Jackie și au izbucnit toți în râs. — Vrei s-auzi vestea bună sau pe cea rea? a întrebat comandantul, odată ce s-au așezat. — Vestea bună, a spus detectiv-inspector Lamont, pentru că nu vă veți bucura de cel mai recent raport al meu despre traficanții de diamante. — Lasă-mă să ghicesc, a zis Hawksby. Te-au văzut venind și au fugit cu toții.