Această povestire n-ar fi fost scrisă niciodată dacă n-aş fi rămas gravidă. Dar fiţi atenţi, întotdeauna plănuisem să-mi pierd virginitatea lângă Weston-super-Mare, doar că nu chiar cu acest bărbat. Arthur Clifton era născut pe aceeaşi stradă cu mine, merseserăm chiar la aceeaşi şcoală, Merrywood Elementary, dar cum eu eram mai mică decât el cu doi ani, el nici măcar nu ştia că existam. Toate fetele din clasa mea erau topite după el şi nu doar pentru că era căpitanul echipei de fotbal. Cu toate că Arthur nu păruse interesat deloc de mine când eram la şcoală, asta s-a schimbat după ce s-a întors de pe Frontul de Vest. Nu sunt sigură că şi-a dat seama cine eram când m-a invitat la dans în acea sâmbătă noaptea la Palais dar, ca să fim drepţi, şi eu m-am uitat de două ori înainte săl recunosc, pentru că acum avea o mustaţă subţire şi părul lui era lins pe spate ca al lui Ronald Colman. Nu s-a mai uitat la altă fată în noaptea aceea şi, după ce am dansat ultimul vals, mi-am dat seama că nu va mai dura mult până ce mă va cere de nevastă. Arthur m-a ţinut de mână pe când m-a condus înapoi spre casă şi, când am ajuns în faţa casei, a încercat să mă sărute. M-am întors. La urma-urmei, reverendul Watts îmi spusese adesea că trebuia să rămân virgină până la nuntă, şi domnişoara Monday, dirijoarea corului, mă avertizase că bărbaţii voiau doar un singur lucru şi, de îndată ce-l obţineau, îşi pierdeau repede interesul. M-am întrebat adesea dacă domnişoara Monday ne vorbea din experienţa proprie. În sâmbăta următoare, Arthur m-a invitat la cinema s-o văd pe Lillian Gish în Broken Blossoms şi, cu toate că i-am permis să-şi pună mâna pe umărul meu, tot nu l-am lăsat să mă sărute. N-a protestat. Adevărul e că Arthur era cam timid şi nu m-ar fi surprins dacă şi el ar fi fost virgin.